Radu Banciu a dezvăluit ce discuție inedită a avut cu soția lui Ladislau Boloni

Jurnalistul Radu Banciu a povestit cum l-a sunat la un moment dat înainte de 2000 pe Ladislau Boloni, antrenor în Franța la acea vreme, pentru a solicita o reacție din partea lui pe seama unui subiect, doar că acest deziderat nu a avut în cele din urmă sorți de reușită.

Radu Banciu l-a contactat pe Ladislau Boloni pentru o reacție, dar a reușit în cele din urmă să vorbească doar cu soția antrenorului

Asta pentru că tehnicianul se afla în acele momente la un antrenament susținut de echipa sa și din acest motiv el nu răspundea la telefon. Astfel că actualul realizator de emisiuni sportive și politice din mediul online a încercat atunci să îl apeleze pe fostul selecționer al echipei naționale a României pe numărul său de acasă.

La telefon a răspuns soția lui Boloni, cea care l-a pus la curent pe jurnalist în legătură cu motivul pentru care antrenorul nu a putut fi găsit.

De notat în acest context este și că femeia și-a dat seama imediat cu cine dialoga în acele momente, semn că soțul său îi vorbise anterior despre interacțiunile sale destul de dese din acea perioadă cu Radu Banciu, în baza activităților întreprinse de ei la vremea respectivă.

„Sunteți domnul de la Târgu Mureș, el e cu munca lui”

„Îl sunasem odată pe Loți Boloni, în anii ’90, când eram la Prosport și am dat peste nevastă-sa. Era în Franța, că acolo dădeam noi telefoane atunci.

Nea Ovidiu (n.r. Ovidiu Ioanițoaia), când venea cu letopisețul ăla, vedea 0033, prefixul Franței, nu comenta. Acolo știa că sunt multe evenimente. ‘Unde e Loți?’, întrebasem. ‘Sunteți domnul de la Târgu Mureș’.

Îmi recunoscuse nevastă-sa vocea, că mai vorbisem cu ea de câteva ori și îi spusesem că îl știam de la meciuri.

Și zice: ‘Acuma, el e cu munca lui. Știți cum e, cu munca…’. Îmi venea să îi spun: ‘Doamnă, ce muncă?’. Muncim noi aici, condeierii, antrenorii se duc și ei la serviciu, într-adevăr, stau cu mâinile la spate, mai strigă câte un ‘Haide, bă!’.

Pe teren mare lucru nu se vedea. Doar că, e adevărat, își petreceau toată viața lor acolo. El, într-adevăr, era la teren. Celularul era în rucsac, pe bancă sau în vestiar, închis.

El își vedea de meciurile lui, de secvențele lui. La fotbal se pricepe toată lumea, nu ești un geniu dacă numai asta faci.

Nu înseamnă că Loți știa să facă și echipa dacă se pregătea toată ziua. Este un fals ăsta, să pretinzi că ‘Vai de mine, ce zeu era!’. Nu!

Toată lumea joacă în același stil, zeu erai dacă, de exemplu, în anii ’80 jucai fotbalul de astăzi.

Asta că să ieși cu mingea jos, cu triunghiuri de pase din propriul careu, să joci la ofsaid, cum joci azi, la 40 de metri de poartă… Atunci erai un geniu! Nu! Ei jucau toți în timpul lor”, a spus Radu Banciu, potrivit iamsport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare