Pușcăria și scandalurile i-au fost fatale fostului jucător român de Cupa Davis. Controversatul Sever Mureșan a murit la 75 de ani

Sever Mureșan a fost transportat de urgență în Franța, însă medicii nu au mai avut ce face pentru a-i salva viața. Fostul mare tenismen al României a decedat la vărsta de 75 de ani.

Sever Mureșan a murit în Franța

În jurul lunii iulie, fostul milionar a suferit un accident vascular cerebral și a fost dus imediat la Secția de Terapie Intensivă. Cu toate acestea, medicii români nu au mai avut ce face și l-au trimis pe Sever Mureșan la Dijon, în Franța, speranța fiind doar în doctorii francezi.

Din păcăte, aceștia nu au mai avut ce să facă pentru a-i salva viața, iar fostul tenismen al României s-a stins din viață.

Potrivit publicației Gândul, trupul neînsuflețit al fostului milionar și tenismen urmează să fie adus înapoi în România pentru a fi înmormantat la Câmpia Turzii.

Cine a fost Sever Mureșan

Sever Mureșan a fost absolvent al Institutului de Educație Fizică și Sport și a devenit campion național la tenis în 1968, în proba de dublu.

La doi ani de la Revoluția din 89′, fostul sportiv a reușit să aducă turneul de tenis Burgundia Open, pe care îl organiza la Dijon, la București. În acele timpuri, Romanian Open Tennis era printre cele mai importante cinci turnee de tenis pe zgură din lume.

Sever Mureșan a fost și un personaj important pe domeniul afacerilor. Tot în anul 1989,  acesta lansat programul „Pâine pentru România”. A asociat firmele „Croissant de France Invest” cu fabricile de pâine românești „Panegrano” din Cluj, dar și „Plevnei” și „Libertatea” din București.

Mai mult, acesta a fost cofondator al Băncii Dacia Felix, a doua bancă privată românească, care a dat faliment din cauza mai multor credite neperformante. A fost arestat mai multe rânduri, acuzat de sustragere de la plata impozitelor şi chiar de tentativă de omor, acesta a stat multă vreme după gratii în orașul francez Lille, la începutul anilor 2000.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare