Gigi Becali (66 de ani) a început să-și contureze lista fotbaliștilor care vor pleca de la FCSB în pauza de iarnă, iar David Kiki (30 de ani) este unul dintre ei.
David Kiki, situație grea la FCSB
David Kiki a ajuns la FCSB chiar în această vară, de la Farul. Fundașul lateral nu a reușit să-l convingă pe Gigi Becali, iar afaceristul din Pipera a anunțat că l-a scos de pe lista din UEFA, astfel că nu va mai evolua de acum înainte în meciurile din Europa League.
Această situație a fost comentată acum de agentul lui David Kiki, iar Mihai Joița are o părere extrem de clară.
„Nu este scos de pe lista de Superliga și nici nu poate fi scos, pentru că e împotriva regulamentelor. Nu e scos de pe listă, jucătorul e accidentat. Poate că a fost scos pe perioada în care este accidentat. Dar, în cazul în care un jucător este scos de pe listă, se poate îndrepta împotriva clubului, pentru că, practic, i se îngrădește dreptul la muncă.
N-am verificat dacă mai e pe listă, având în vedere că este accidentat. În momentul în care jucătorul își revine și este apt de joc, dacă se stabilește că a fost scos de pe listă, probabil că domnul Becali va fi nevoit să bage mâna în buzunar.
Contravine contractului pe care l-a semnat. E valabil pentru orice jucător. Până la urmă, el dă banii. Atâta timp cât omul plătește, când te angajezi la el, cam știi cum stă treaba. Și chestia cu scosul de pe listă cred că e o șicană, ca să pună presiune”, a explicat Mihai Joița, impresarul lui David Kiki, conform Prosport.
David Kiki urmează să plece de la FCSB în iarnă! Dinamo și Oțelul îl vor
Gigi Becali a fost cel care a insistat pentru aducerea lui David Kiki de la Farul, acolo unde evolua meci de meci. La FCSB, fotbalistul african a primit câteva șanse, însă mai apoi a devenit a treia opțiune în flancul stâng al apărării, după Risto Radunovic și Ionuț Panțîru.
Ulterior, Kiki a fost scos de pe lista UEFA de către Gigi Becali și a suferit o accidentare la începutul lunii septembrie, după ce a fost convocat la naționala Beninului. Acum, presa din țara natală a fotbalistului a făcut anunțul legat de plecarea de la FCSB, care este așteptată chiar în această iarnă.
Conform presei din Benin, David Kiki ar putea ajunge la Dinamo sau Oțelul, asta după ce reprezentanții celor două cluburi și-ar fi manifestat interesul pentru actualul fotbalist al FCSB-ului.
„David Kiki ar putea schimba din nou clubul din România, la câteva luni de la venirea sa la FCSB. Fundașul stânga beninez se află în planurile a două cluburi românești pentru fereastra de transfer de iarnă. Oțelul Galați și FC Dinamo București ar avea contacte cu anturajul lui David Kiki.„, au scris africanii.