Printre nenumăratele critici, Dorinel Munteanu are parte și de susținere! Un nume important din antrenorat s-a pronunțat: „Cine sunt eu, mă, fraierul tău?”

Dorinel Munteanu (56 de ani) s-a aflat în ultimii ani în centrul unor episoade regretabile, care au născut discuții serioase în spațiul public. Cea mai recentă întâmplare urâtă care l-a avut în prim-plan pe antrenorul Oțelului a avut loc vineri, 20 septembrie, în timpul meciului cu Dinamo, încheiat la egalitate în etapa a 10-a, scor 1-1.

„Neamțul” l-a bruscat într-un mod teribil pe David Maftei, un tânăr fotbalist al echipei de la malul Dunării. Motivul? Jucătorul nu i-a acordat atenție în momentul în care i-a oferit indicații tactice. Principalul roș-alb-albaștrilor a fost extrem de nervos din cauza faptului că Maftei nu l-a privit în ochi.

Marin Barbu a sărit în apărarea lui Dorinel Munteanu

Analiștii TV și oamenii de presă au discutat despre situația generată de Dorinel Munteanu, punându-l la zid pe antrenorul gălățenilor pentru comportamentul etalat. Florin Bratu, fost atacant în SuperLiga, l-a criticat pe „Neamț”, iar tehnicianul Oțelului i-a dat replica, atacându-l în termeni duri.

Se pare că Dorinel Munteanu are parte și de păreri pozitive în legătură cu gesturile sale, întrucât Marin Barbu (65 de ani), ex-antrenor, printre altele, la Ceahlăul Piatra Neamț, Astra și Sepsi, i-a luat apărarea.

„Magiun” a pus tunurile pe jucătorii din noile generații, despre care consideră că nu au respect la adresa celor care-i pregătesc. A vorbit și despre opiniile lui Florin Bratu și Florin Prunea, spunând că s-ar fi putut ajunge la episoade mai dure decât cel dintre Munteanu și Maftei dacă cei doi ar fi fost în locul fostului internațional „tricolor”.

„Eu am spus-o! De la televizor, de pe scaun, e ușor să antrenezi. E ușor să critici dacă nu ești în miezul problemei. Dar copiii de astăzi nu au bunul simț și disciplina pe care le aveam noi înainte. Acum, dacă nu ai vorbele la tine și dacă nu intri puțin în ei, tind să te ia de fraier!

Eu chiar am pus o întrebare. Știe cineva de ce l-a luat de guler? [Dorinel Munteanu a justificat că l-a deranjat că jucătorul nu-l privea în ochi]. Păi vezi? Eu vorbesc cu tine și tu te uiți în altă parte? Bă băiatule, sunt antrenorul tău, nu sunt măscăriciul tău!

Eu cred că și cei care sunt în studio… Și Bratu e un antrenor coleric, și Prunea a fost un președinte-mână de fier. Dacă ei erau în locul lui Dorinel, poate se întâmpla și mai rău! Eu vorbesc cu tine și tu te uiți în altă parte? Cine sunt eu, mă, sunt fraierul tău?”, a transmis Marin Barbu, conform gsp.ro.

„Le dădeam una părintește, la «mișto», nu să zici că-i bat!”

Marin Barbu a recurs de-a lungul carierei sale la metode violente pentru a se face înțeles și respectat de jucători. A transmis că obișnuia să își lovească fotbaliștii, însă „părintește”.

Cel poreclit „Magiun” a povestit un episod din care a ieșit destul de „șifonat”, după ce a încasat „două scatoalce” de la Florin Halagian.

„La televizor și în presă poate n-a dat bine. Dar dacă nu te impui… A, dacă-l lovea, mai spuneai… Și eu, dacă le mai dădeam câte una la băieții ăștia mai tineri, le dădeam părintește, la «mișto», nu să zici că-i bat!

Dar eu spun că a făcut bine că l-a scuturat un pic, să știe de unde trebuie să înceapă respectul față de antrenor. Dacă făceai cu Halagian așa ceva, luatul de guler ar fi fost puțin!

Eu am înjurat un arbitru la un meci amical și m-a dat afară. A venit «Hala» în vestiar și mi-a dat două scatoalce de nici n-am mișcat! Am stat, m-am supărat, dar m-am gândit apoi: «Mă, nenicule, a avut dreptate! Eu trebuie să joc fotbal, nu să înjur arbitrul!».

Dar să nu exagerăm, Dorinel Munteanu nu i-a făcut nimic ieșit din comun acelui jucător. L-a tras spre el să-i spună: «Bă băiatule, vorbesc cu tine, nu vorbesc cu cerul»!”, a adăugat Marin Barbu, potrivit sursei citate anterior.

CITEȘTE ȘI: Florin Bratu a venit cu replica pentru Dorinel Munteanu: „Mi se pare puțin deplasat”

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare