Primul venit, primul plecat! Fotbalistul criticat de Marius Șumudică, OUT de la Rapid

Luka Gojkovic a fost primul transfer oficializat de Rapid în perioada de mercato din vara acestui an. Mijlocașul central sârb în vârstă de 25 de ani a fost adus din țara natală, de la Javor-Matis în schimbul sumei de 200.000 de euro.

Doar că evoluțiile sale nu s-au ridicat deloc până în prezent la nivelul așteptărilor, iar, potrivit gsp.ro, el ar urma să fie primul fotbalist la care giuleștenii renunță în fereastra de transferuri din luna ianuarie.

Luka Gojkovic are șanse mari să fie cedat de Rapid în perioada de transferuri din luna ianuarie

Principalul argument în favoarea unui astfel de scenariu este reprezentat de faptul că Marius Șumudică l-a folosit foarte puțin pe Gojkovic de când l-a înlocuit pe Neil Lennon în funcția de antrenor principal al echipei din Giulești.

Sârbul nu a mai bifat nici măcar un minut într-un meci oficial de pe data de 4 noiembrie, iar anterior fusese introdus pe teren de fiecare dată din postura de rezervă în doar trei partide, cu FC Botoșani în Superliga și Cupa României și cu Hermannstadt de asemenea în campionat.

În plus, înainte de a fi numit la Rapid, pe vremea când încă ocupa un rol de analist, Marius Șumudică l-a criticat destul de dur, în mai multe rânduri, pe Luka Gojkovic.

„Am înțeles că au dat câteva sute de mii de euro pe el. Ce a făcut el e de cartonaș roșu clar și doi ani de zile să nu mai apară pe teren. I-a spart nasul cu cotul.

Nu se poate așa ceva! E un jucător foarte lent, are un control bun al balonului, dar nu poate să joace 8 niciodată. El e bun ca număr 6. Un inter în sistemul ăsta cu 3 fundași trebuie să ceară mingea în profunzime, să dea lungime echipei”, a spus el de exemplu la un moment dat la Fanatik.

Mijlocașul sârb ar putea ajunge la Gloria Buzău

Pe de altă parte, recent, întrebat în legătură cu acest subiect, Viorel Moldovan, președintele de la Rapid, a spus că urmează ca această echipă să se despartă în ianuarie de câțiva jucători, în special dintre cei care evoluează la mijlocul terenului:

„Pe poziția de mijlocaș central, există destul de multe variante. Din contră, ar trebui să eliberăm spațiul în zona mediană. Avem foarte mulți jucători acolo. Asta ne-am propus, maxim doi jucători. Fără îndoială, vor exista și plecări, rămâne de văzut câte. Eu știu numărul, însă nu vi-l spun”.

Așadar, în acest context, pare destul de clar că sunt șanse mari ca Luka Gojkovic să se despartă de Rapid în luna ianuarie. Conform sursei citate anterior, el ar fi dorit în prezent de mai multe echipe din Superliga, printre care se numără și Gloria Buzău.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare