Florinel Coman, cunoscut drept „Mbappe de România”, a aterizat în această dimineață în Italia, unde va efectua vizita medicală și va semna oficial cu Cagliari. Transferul a fost intermediat printr-un împrumut de la Al Gharafa, clubul său actual.
Prima reacție a lui Florinel Coman la sosirea în Cagliari
La sosirea pe aeroportul din Cagliari, Florinel Coman a fost întâmpinat de jurnaliști și a oferit primele declarații. Internaționalul ar putea urmări chiar din tribune meciul de astăzi dintre Cagliari și Lazio, programat la ora 21:45 pe arena Unipol Domus.
„Sunt foarte fericit să fiu aici. Sunt gata să joc. Am vorbit cu Marin înainte să accept”, a declarat Coman pentru tuttocagliari.net.
Fotbalistul a fost însoțit de agentul său, Dusan Basta, iar dacă vizita medicală decurge conform planului, Coman va fi prezentat oficial în curând. Cagliari va suporta jumătate din salariul său, ceea ce înseamnă că Florinel Coman va încasa aproximativ 420.000 de euro de la echipa italiană pentru cele cinci luni de împrumut, restul fiind achitat de Al Gharafa.
Un alt român de la Cagliari, Răzvan Marin, a jucat un rol esențial în convingerea lui Coman să accepte oferta din Serie A. Cei doi vor deveni colegi sub comanda lui Davide Nicola, iar Coman este așteptat să se alăture echipei la antrenamente începând de marți.
Salariul lui Coman, prea mare pentru Becali
Chiar dacă şi FCSB a sorit să-l împrumute pe fostul ei golgheter, afacerea a căzut din cauza contractului fobalistului. Gigi Becali nu a putut suporta 50% din salariul jucătorului. Era dispus să dea doar 40.000 de euro pe lună, însă Al-Gharafa a refuzat.
”Împrumut și dădeam noi o parte din bani. Eu am zis că dădeam 40.000 pe lună. Ei nu vor. MM a vorbit cu el și mi-a zis că 100%. Ei zic că Cagliari îi dă o parte mai mare din salariu”, a declarat Gigi Becali la Digisport.