FCSB se pregătește de pauza competițională din vară, iar MM Stoica a anunțat o posibilă despărțire.
Alexandru Musi poate pleca de la FCSB
Deși se numără printre marile speranțe ale lui Gigi Becali, Alexandru Musi a avut evoluții oscilante și nu a reușit să devină un tituuar cert. S-a vorbit despre un interes al lui Dinamo pentru jucător, iar afaceristul din Pipera a recunoscut că este gata să se așeze la negocieri pentru suma corectă.
Între timp, MM Stoica a dezvăluit că Alexandru Musi are liber să plece de la FCSB, mai ales că pe urmele sale sunt mai multe formații.
„Îl dai dacă ai o ofertă care să fie bună şi pentru el, şi pentru (n.r. club)… S-a tot vorbit. Nu ştiu dacă Musi vrea să meargă la Dinamo. Sunt multe echipe care sunt interesate. A jucat foarte puţin în ultima vreme, dar când a jucat a avut realizări. (…) N-a fost slab”, a declarat MM Stoica, conform orangesport.ro.
Alexandru Mitriță, șanse minime să ajungă la FCSB
Liderul Universității Craiova l-a impresionat pe Gigi Becali, care a recunoscut că vrea să-l aducă la FCSB. Sorin Cârțu a dezvăluit însă, în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro, că Alexandru Mitriță va pleca doar în afara României, în cazul în care oltenii îl vor vinde.
Interesant este că Gigi Becali a primit refuzuri fix din partea jucătorilor pe care îi vrea cel mai tare. Denis Alibec a fost primul, a urmat apoi Louis Munteanu, iar acum Alexandru Mitriță.
„Gigi Becali spune multe. Nu trebuie să luați totul de bun. Alexandru Mitriță, dacă pleacă, o face doar afară”, a spus Sorin Cârțu.
Reamintim că Alexandru Mitriță a fost în curtea FCSB-ului în anul 2013, atunci când a evoluat pentru echipa secundă. Actuala vedetă a celor de la Universitatea Craiova a părăsit însă rapid formația roș-albastră și a ajuns la Viitorul Constanța.