Ianis Hagi, mijlocașul în vârstă de 26 de ani, s-a despărțit de Glasgow Rangers în această vară, după cinci ani în care a aparținut de gruparea scoțiană. S-a vorbit în repetate rânduri, în ultima perioadă, despre viitorul internaționalului român.
Acum, în peisaj a apărut o altă informație de maximă importanță. Vestea reprezintă o adevărată bombă și vine chiar din Scoția!
Reprezentanții lui Ianis Hagi au luat legătura cu Rangers, dorind să orchestreze o revenire a românului pe „Ibrox Park”!
Recent, fiul lui Gică Hagi a fost în contact cu Legia Varșovia. Totuși, „Prințul” a spus „pas” ofertei venite din partea oficialilor echipei antrenate de Edi Iordănescu. Motivul? Salariul nu a fost unul destul de atractiv pentru Ianis Hagi.
Mijlocașul de atac s-ar putea întoarce în Scoția, chiar la Rangers. Jurnaliștii britanici susțin că agenții lui Ianis au intrat în contact cu oficialii clubului din Glasgow, vrând să dea startul tratativelor.
Fotbalistul ar fi chiar dispus să renunțe la o sumă considerabilă pentru a reveni pe „Ibrox Park”. Este cunoscut faptul că Ianis Hagi e extrem de apreciat de fanii lui Rangers. La rândul lui, ține mult la suporterii echipei scoțiene.
„Rangers poate resemna mijlocașul plecat liber în ceea ce ar putea fi o revenire-șoc. Agenții săi au întrebat despre posibilitatea primirii unui nou contract, cu pretenții financiare mai mici”, au transmis oamenii de presă din Scoția.
Așadar, rămâne de văzut ce se va întâmpla în ecuația viitorului lui Ianis Hagi. Ar putea ajunge din nou în Scoția, chiar dacă două nume mari din fotbalul românesc îl văd evoluând în Spania. Este vorba despre Ciprian Marica și Florin Răducioiu.
Cifrele „Prințului” la Rangers
La Rangers, Ianis Hagi a bifat 130 de meciuri. În tricoul albastru, mijlocașul român a reușit să marcheze de 20 de ori. De asemenea, el și-a ajutat fosta echipă prin furnizarea a 28 de pase decisive.
- 7.589 de minute a petrecut Hagi pe gazon la Rangers.
- A încasat 18 cartonașe galbene și un cartonaș roșu.
Cota de piață a lui Ianis Hagi? 1.500.000 de euro, conform portalului de specialitate Transfermarkt. El a fost transferat definitiv de Rangers în iulie 2020, contra sumei de 3.500.000 de euro.
Giovanni Becali a comentat situația lui Ianis Hagi
În dialog cu Sport Pe Surse, Giovanni Becali a vorbit despre actuala situație a lui Ianis Hagi, în urmă cu aproximativ o săptămână. Iată ce a declarat acesta:
„Ianis Hagi e liber de contract. Jucător cu performanțe, trecut pe la Rangers, a jucat la națională, a dat goluri… E liber de contract, înțelegeți? Normal că și-ar dori în TOP 5, Ianis e de Legia Varșovia? Dar, până la urmă, dacă nu ai altceva, poți să te duci și acolo.
Poate te lansezi acolo, dai 17 goluri, iau ăia campionatul și mai pleci o dată în TOP 5. Nu ai ce să faci.. Nu vezi Parma? Vrea să scape de Mihăilă și de Man. Vor să-și mai recupereze din banii pe care i-au dat pe ei. Problema este cine își va permite să le dea contractele celor doi”.