Pontul primit de Charalambous și Pintilii! S-a aflat punctul slab al celor de la Manchester United, înaintea meciului cu FCSB. EXCLUSIV

FCSB primește vizita celor de la Manchester United, pe 30 ianuarie, în ultima etapă din faza principală din Europa League.

Tony a fost în vizită la Manchester United și a depistat punctul slab al englezilor

Chiar dacă mai este mai mult de o lună până la meciul de gală de pe Arena Națională, staff-ul FCSB a început deja să studieze jocul celor de la Manchester United. Planurile lui Pintilii și Charalambous au fost însă date peste cap după schimbarea lui Ten Hag și numirea lui Amorim în locul acestuia.

Acest lucru poate reprezenta însă un mare avantaj pentru campioana României. Ruben Amorim a preluat echipa în mijlocul sezonului și va avea nevoie de timp să-și implementeze filozofia de joc.

„Într-un meci se poate întâmpla orice. E clar, valorile individuale ale jucătorilor de la Manchester United nu se pot compara cu cele de la FCSB, cu tot respectul. FCSB are un colectiv foarte bun. S-au făcut lucruri bune acolo, iar în iarnă Gigi Becali va întări echipa, 100%.

Depinde dacă Manchester United va fi calificată sau nu (n.r. în faza următoare din Europa League) Ei au puțin timp de antrenament, joacă din 3 în 3 zile. S-a trecut de la o linie de fundași de 4 la una de 3. Nu ai timp de muncit, pentru că tot timpul joci și apoi faci recuperare.

Strategia lui Ruben Amorim este să recuperezi mingea imediat și cât mai sus, după ce o pierzi. Trebuie să fii bine pregătit fizic pentru asta. Aceasta este slăbiciunea lor acum. În ianuarie vor veni și alți jucători la United”, a spus Tony, pentru Sportpesurse.ro.

Reamintim că Ruben Amorim i-a propus lui Tony să vină în staff-ul său la Manchester United, însă fostul antrenor de la Poli Iași a preferat să-și continue drumul său ca tehnician principal.

Tony a mers să se specializeze la Manchester United și PSG

Tony are planuri mari ca antrenor și vrea să aibă o carieră impresionantă ca tehnician. Până atunci, portughezul învață de la cei mai buni, iar în ultimele zile a fost în vizită de lucru la Manchester United, acolo unde Ruben Amorim, bunul său prieten, a devenit antrenor principal.

Acum, Tony este la PSG și îl urmărește de aproape pe Luis Enrique, chiar dacă relația dintre cei doi nu este una prea apropiată.

O experiență foarte frumoasă la Manchester, acum sunt la PSG. Două cluburi mari, am avut oportunitatea și norocul că mi s-au deschis ușile. La Manchester datorită lui Ruben Amorim, Onana, Dalot și la PSG pentru că am făcut junioratul aici, 6 ani. Cei de la Manchester United m-au așteptat cu brațele deschise. Condițiile de antrenament sunt top, tehnologie de ultima generație, absolut tot.

Multe departamente de sport, scouting, medicale, am rămas impresionat. Ruben Amorim trebuie să gestioneze absolut totul. Este ceva extraordinar. Are mult de muncit, un program destul de greu. Am fost primit ca niciodată și vreau să le mulțumesc tuturor.

La PSG este o altă mentalitate. Un moment greu, presiune mare, echipa nu merge foarte bine în Champions League. Cu Luis Enrique am vorbit puțin, vreo 5 minute. Nu este atât de deschis ca și Ruben Amorim. Am mai fost la PSG și când erau Laurent Blanc și Christophe Galtier, însă acum lucrurile stau diferit din cauza momentului prost, a spus Tony, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare