Antrenorul lui Glasgow Rangers a afirmat că Ianis Hagi va ajunge la finalul contractului în vara anului 2025, însă toată lumea știa că românul are un angajament până în 2026.
Chiar şi așa, plecarea în vară a internaţionalului român nu este atât de sigură.
Ianis trebuie să-şi micşoreze salariul
Managerul Philippe Clement susține că jucătorul va trebui să accepte o reducere a actualului contract, iar Rangers News dezvăluie că românul n-ar fi dispus să prelungească chiar în orice condiții.
Ianis Hagi câștigă acum 833.000 de euro pe an la multipla campioană a Scoției și este abia al 12-lea într-un clasament al salariilor la Rangers, conform gsp.ro.
Un jurnalist scoțian susține că în actualul contract al lui Hagi ar exista o clauză potrivit căreia clubul poate să-i extindă șederea pe Ibrox Park cu un sezon, până-n 2026.
„El are o clauză contractuală, ceea ce înseamnă că o putem prelungi. Tot ce a făcut prin această declarație a fost să lase pe toată lumea să afle că Hagi este disponibil în vară la parametru zero. Nu sunt sigur că sunt de acord să te dai de gol că oferi un jucător gratis”, a spus jurnalistul Stevie Clifford despre antrenorul Philippe Clement.
Ianis Hagi, din nou important la Rangers
Situația lui Ianis Hagi la Rangers s-a schimbat radical în doar câteva săptămâni. De la pribegia la echipa a doua, românul a devenit om de bază sub comanda lui Philippe Clement și a fost lăudat pentru evoluțiile sale.
După meciul de aseară cu Aberdeen, scoțienii au avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Ianis Hagi, pe care l-au numit unul dintre liderii echipei.
„Ianis Hagi devine un lider al celor de la Rangers. A fost cândva unul dintre cele mai strălucite talente ale fotbalului european, dar la începutul carierei s-a străduit să-și găsească o casă în fotbal. Rangers i-a oferit răgaz, dar cei cinci ani de la sosirea pe Ibrox au reprezentat o călătorie complicată pentru român.
După ce a trecut prin iad din cauza accidentărilor, împrumuturilor și a dezastrului legat de contract, Ianis Hagi se transformă într-un lider al actualei echipe a lui Rangers.
Ianis Hagi a fost un profesionist desăvârșit în perioada în care s-a chinuit să revină la prima echipă, iar acum toată lumea de pe Ibrox culege roadele.
Cu o evoluție magnifică la mijlocul terenului, Hagi a tras sforile pentru Rangers pe tot parcursul meciului, oferindu-le colegilor săi cu o serie de pase creative și chiar lovind bara în a doua repriză”, au scris scoțienii de la rangersnews.uk.