Plecare neașteptată de la Farul! Decizia lui Gică Hagi i-a deranjat teribil pe suporterii fostei campioane

După ce Farul Constanța a anunțat în mod public despărțirea de David Kiki, care va semna cu FCSB, un alt jucător important al „marinarilor” va pleca de la echipă.

Fotbalistul nu a evoluat pentru mult timp în tricoul formației „Regelui” Gică Hagi. Cu toate acestea, fanii Farului s-au declarat consternați de hotărârea conducerii de a-i rezilia contractul atacantului.

Ronaldo Deaconu, OUT de la Farul

Fotbalistul de profil ofensiv de 27 de ani, sosit la Farul în iarnă, de la Korona Kielce (Polonia), a îmbrăcat echipamentul fostei campioane a SuperLigii în 12 meciuri, pe parcursul cărora a izbutit să puncteze de două ori.

Ronaldo Deaconu nu a mai jucat de pe data de 24 aprilie. Atunci, Farul se impunea contra Rapidului, scor 3-1, iar jucătorul de atac era titular. Amine Benchaib i-a luat locul pe teren în repriza secundă a acelui duel.

Și Dinamo l-a vrut pe Ronaldo Deaconu în perioada de iarnă, însă situația „câinilor” a făcut ca deciza sa să fie una destul de simplă, acesta alegând gruparea constănțeană fără ezitare.

„Marinarii” au transmis un mesaj, prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului, în legătură cu plecarea lui Ronaldo Deaconu, enumerând reușitele sale din tricoul formației de la malul mării.

„Mulțumim, Ronaldo! Farul și jucătorul Ronaldo Deaconu au decis, de comun acord, încetarea relațiilor contractuale. Ronaldo Deaconu a evoluat în 12 partide pentru alb-albaștri și a marcat 2 goluri”, au notat constănțenii

VEZI ȘI: Deaconu nu a fost deloc Ronaldo. „Decarul” lui Gică Hagi a scos mingea din stadion cu o execuție lamentabilă, în Farul – CFR Cluj

Fanii nu sunt de acord cu hotărârea conducerii

Susținătorii Farului și-au exprimat nemulțumirea față de plecarea lui Ronaldo Deaconu pe rețelele sociale, în special în secțiunea de comentarii a postării clubului, pe care am menționat-o anterior.

„Merita și anul acesta să joace, Hagi îl putea readuce la nivelul lui”, „Chiar îmi pare rău pentru decizie”, „Bine că rămân Rivaldinho și Nicolas Popescu”, au transmis unii dintre fani.

  • Pe parcursul carierei sale, Ronaldo Deaconu a mai evoluat pentru ASA Târgu Mureș, Concordia Chiajna, Gorica (Croația), Sepsi OSK, Gaz Metan Meidaș, SX Chang’an At. (China) și Korona Kielce (Polonia).
  • Potrivit transfermarkt.com, cota sa de piață este de 550.000 de euro.
  • Ronaldo Deaconu poate juca atât mijlocaș central, cât și pe flancul stâng al atacului.
  • Timp de trei ani, între 2012 și 2015, a jucat la echipele de tineret ale celor de la Feyenoord și Twente, cluburi de renume din fotbalul olandez.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare