Pensia de nimic pe care Rică Răducanu o primește de la statul român. Fostul portar al naționalei își strigă disperarea: „Banii ăștia se duc pe medicamente”

Rică Răducanu trăieşte o dramă. Fostul portar al Rapidului, ajuns la 78 de ani, se descurcă foarte greu cu banii pe care îi primeşte din partea statului român.

Legenda din Giuleşti se confruntă cu probleme de sănătate, iar cheltuielile cu medicamentele sunt considerabile.

Rică Răducanu are o pensie de 2.200 lei

Fostul internaţional român trebuie să se descurce, lunar, cu o pensie de doar 2.200 lei. Cel poreclit „Tamango” a explicat şi cum a ajuns să încaseze numai atât.

”Pensia e 2.200 de lei. Eu am fost la CFR și depinde ce leafă aveai pe cartea de muncă. Am început cu 670 de lei, am fost și zidar, câștigam 1.200 de lei”, a declarat recent fostul portar, potrivit Ciao.

Altfel, Rică Răducanu nu prea are încredere în statul român, când autorităţile anunţă creşterea pensiilor.

Marea problemă e că ăştia ne spun ce vor ei la televizor şi noi, ceilalţi, acasă, constatăm de ceva vreme că nu e deloc aşa. Nu mai departe povestea cu creşterea pensiilor. Nu ştiu despre ce creştere se discută la televizor, aproape în fiecare seară.

Adică o pensie din două, câte avem în casă în acest moment. O pensie se duce doar pe medicamente. Şi ca la noi mă gândesc că se întâmplă în multe alte case.

Nu se poate trăi aşa! Dacă nu ar fi nevastă-mea, cu natura ei atentă la diverse lucruri, nu ştiu cum aş mai putea trăi. Eu, spre exemplu, iau câte 9 pastile pe zi.

Recomandate toate de medic, să ne înţelegem! Trei dimineaţa, trei la prânz şi tot atâtea seara. Pentru inimă, pentru circulaţie, pentru nenorocita aia de gută.

Plus câte un aspenter, care nu trebuie să-mi lipsească de pe agenda zilei. Iar toate astea costă bani. Chiar şi atunci când sunt compensate, tot mai scoţi bani din buzunar, pentru diverse pretexte. Oriunde te duci, dai mai mulţi bani ca acum câteva luni.

Nu stau să fac calcule, dar simt asta la buzunar. Toate s-au scumpit, iar cei care ne conduc par că nu înţeleg asta!”, a declarat Rică Răducanu pentru playtech.ro.

Unde a jucat Rică Răducanu

Rică Răducanu a cucerit un titlu cu Rapid, dar și două Cupe ale României. O altă Cupă a câștigat-o cu Steaua. El a mai jucat la Victoria MIBC București, Flacăra Roșie București, Sportul, FCM Reșița și Rocar.

Fostul goalkeeper a participat cu naţionala României la Cupa Mondială din 1970, pentru care a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare