Patru absențe importante pentru Rapid la meciul de la Craiova. Cele două formule de start

Marius Șumudică nu s-a putut baza pe patru fotbaliști destul de importanți la meciul Universitatea Craiova – Rapid de vineri seară, din etapa a șaptea a play-off-ului Superligii.

Pașcanu, Micovschi, N’Jie și Koljic nu au fost incluși de Marius Șumudică în lotul pentru meciul Universitatea Craiova – Rapid, fiind accidentați

Este vorba despre Alexandru Pașcanu, Claudiu Micovschi, Clinton N’Jie și Elvir Koljic, toți acuzând probleme medicale înaintea partidei din Bănie, după cum au informat chiar giuleștenii prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.

Astfel, antrenorul a fost nevoit să schimbe din nou sistemul de joc, revenind la o formulă cu doar doi fundași centrali, Denis Ciobotariu și Cristian Ignat, după ce la jocul de pe teren propriu din runda precedentă contra celor de la FCSB, pierdut cu scorul de 1-2, rapidiștii au evoluat din nou cu trei stoperi.

În rest, formula lui Șumudică nu a fost foarte mult afectată de celelalte trei absențe, întrucât în linia ofensivă în ultima perioadă oricum au fost folosiți ca titulari Dobre, Burmaz și Petrila, așa cum s-a întâmplat și acum.

De partea cealaltă, oltenii nu s-au confruntat cu noi indisponibilități față de cele ale lui Badelj, Cicâldău și Paradela, chestiuni cunoscute oricum de ceva timp, astfel încât Mirel Rădoi a putut alinia în principiu primul 11 pe care și l-a dorit la această partidă.

Cum s-au prezentat cele două echipe la jocul de pe stadionul „Ion Oblemenco”:

Universitatea Craiova (4-3-3): L. Popescu – Mora, Maldonado, Zajkov, Bancu (cpt.) – Mekvabishvili, Screciu, Houri – Baiaram, Safira, Mitriță
Rezerve: S. Lung jr., R. Stoian – Mogoș, Iago, Ndong, Căpățînă, Oshima, D. Barbu, Bană, Lăpădătescu, Luță, Lukic
Absenți: Badelj, Cicâldău, Paradela (accidentați)
Antrenor: Mirel Rădoi

Rapid (4-3-3): Aioani – Braun (cpt.), D. Ciobotariu, Ignat, Borza – Christensen, K. Keita, Gojkovic – Dobre, Burmaz, Petrila
Rezerve: Stolz, Briciu – Onea, Manea, Săpunaru, Bădescu, Hromada, Grameni, Vulturar, Ademo, Ankeye, Kait
Absenți: Koljic, Pașcanu, N’Jie, Micovschi (accidentați)
Antrenor: Marius Șumudică

Stadion: „Ion Oblemenco”
Arbitru: Barbu Marian (Făgăraş – Braşov). A1: Marica Mihai Marius (Bistriţa – Bistriţa Năsăud), A2: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel – Argeş). Arbitru VAR: Popa Cătălin (Piteşti – Argeş). Arbitru asistent VAR: Marcu Claudiu (Constanţa – Constanţa)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare