Gică Hagi și Marilena sunt căsătoriți din 1995 și au împreună doi copii: Kira (28 de ani) și Ianis (26). În doar câteva luni, urmează să devină și bunici, odată ce Elena le va aduce pe lume un băiețel. Au mai bine de 3 decenii împreună, enorm de mult pentru un cuplu din showbiz. Care este secretul? Femeia este patroana!
În casa „regelui”, „regina” este cea care ia mereu deciziile. Jumătate din viață și-a petrecut-o alături de ea și nu regretă. Se simte iubit, are copiii mari și știe că nu trebuie să aibă grija casei sau a afacerilor, cât o are pe Marilena aproape.

„Marilena e mai discretă. E în spate, e patroana. Ea ține tot. Ea e șefa, ea împarte tot. Eu la muncă, ea acasă. Are totul pe mână. Îi mulțumesc că mă suportă. Și că mă iubește. Are grijă de familie, de fată și de băiat. Ea i-a crescut și ei sunt acolo unde sunt datorită ei. Sunt fericit că Ianis și Kira ne văd ca un exemplu”, a spus Gică Hagi, potrivit GSP.
Firma pe care Gică Hagi i-a făcut-o soției sale nu are nicio legătură cu fotbalul
Puțini știu că în urmă cu un an, Gică Hagi a făcut o nouă firmă de care se ocupă tot Marilena, în calitate de administrator. Este vorba de o companie de publicitate, care are sediul în Sectorul 2, București. Se numește HGH Company SRL. A apărut în datele de la ONRC pe 11 ianuarie 2024, conform Fanatik.
De ce au ales o sferă de activitate complet diferită de fotbal? Nu se știe un răspuns clar, dar se știe că fostul jucător al generației de aur are mai multe afaceri, inclusiv în HoReCa. De asemenea, a tot spus că se gândește să renunțe la pachetul de acțiuni de la Farul Constanța. Are, în prezent, 79,9%. Restul sunt la: Rivaldo – 10%, Ciprian Marica – 10%, Zoltan Iasko – 0,1%. Ar urma să lase poziția de patron al echipei sale de suflet și să rămână manager.
„Nu mai vreau să fiu acționar majoritar, ca patron și antrenor. Eu vreau să fac meseria de manager. Nu mai vreau să fiu acționarul majoritar al acestui club! Sub nicio formă! Nu am vrut să fac asta, dar am făcut ce trebuia acum doi ani și jumătate. Când toată România s-a dezbinat, noi ne-am unit.
Dacă tot județul vrea să fie cel mai bun, trebuie să fie o schimbare totală. Dacă se vor face aceste lucruri, Farul va fi mare. Dacă nu, vom încerca să facem ce am făcut în sezonul trecut, dar asta se poate face doar sporadic. Sau niciodată.
Eu nu pot face mai mult decât am făcut. Așa simt. Singur nu pot face mai mult decât ce am făcut până acum. Farul trebuie să fie echipa tuturor, trebuie să aibă buget foarte mare.
Farul trebuie să aibă un antrenor care e plătit, nu care e patron. Trebuie găsită o formulă. Drumul ăsta nu e unul care poate face bine. Ăsta e adevărul. Eu voi reflecta la anul. Lucrurile nu mai pot merge așa. Lucrurile trebuie să meargă într-o direcție de dezvoltare”, a declarat Gică Hagi într-o conferință de presă.