Pătrățelele au făcut legea și în Ungaria! Cum au sărbătorit jucătorii de la Corvinul Hunedoara victoria istorică din Europa League, plus ironia adresată celor de la Paksi

Corvinul Hunedoara a făcut marea surpriză a zilei în cupele europene și s-a impus cu scorul de 4-0 pe terenul maghiarilor de la Paksi, vicecampioana și deținătoarea Cupei din Ungaria, în prima manșă a turului 1 preliminar din Europa League.

La final, jucătorii antrenați de Florin Maxim au sărbătorit în stilul devenit deja clasic în fotbalul românesc. Ei au mers în fața sectorului de stadion ocupat de fanii lor, cei care au dominat fondul sonor pe toată durata jocului, și au făcut din nou acea fotografie în care și-au arătat musculatura din zona abdomenelor, așa cum s-a întâmplat în sezonul trecut, după marile victorii obținue în Cupa României.

Jucătorii de la Corvinul Hunedoara și-au încordat mușchii și în Ungaria, după victoria de vis cu Paksi

Imaginea a fost postată pe pagina oficială de Facebook a celor de la Corvinul Hunedoara, cu un mesaj ironic față de adversarii de joi seară: „PATRUțele (și) în UEFA Europa League! Ăsta-i Corvinu’!”.

Pe lângă cele patru goluri marcate, trei semnate de Marius Lupu, echipa antrenată de Florin Maxim a mai avut alte câteva ocazii mari de a înscrie, astfel încât scorul la final putea fi chiar mult mai drastic pentru maghiari, aspect care de altfel a fost scos în evidență de tehnicianul în vârstă de 43 de ani la flash-interviul acordat la scurt timp după încheierea jocului.

„Am analizat foarte bine echipa din Paksi, o echipă foarte agresivă, puternică, știam că dacă nu ne ridicăm la un nivel fizic vom avea probleme. Am fost echipa mai bună și ne-a ieșit absolut totul, am fost mai implicați în joc, am avut situațiile mai clare, pe lângă golurile marcate am mai avut alte 3-4 situații și asta spune multe despre o echipă care joacă în deplasare. Am adus mulți jucători, dar în primul 11 nu am schimbat foarte mult, au fost doar doi jucători noi, s-au integrat bine, mi i-am dorit.

Noi aveam dreptul de promovare, nu ne garanta nimeni că promovam, încă sunt speranțe, poate Federația va da o derogare. Avem un staff tânăr, echipa la fel, avem jucători de 20,22,23 de ani, în poartă un băiat de 20 de ani, vrem să mergem cât mai departe și să facem lucruri frumoase”, a spus Florin Maxim.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare