Meciul Lugano – CFR Cluj, din turul II preliminar al noii ediții de UEFA Europa League, are o însemnătate aparte pentru Louis Munteanu. Vârful „feroviarilor”, în vârstă de 23 de ani, golgheterul SuperLigii în sezonul precedent, este monitorizat de mai multe cluburi.
În ultima vreme, s-a vorbit extrem de mult despre transferul atacantului, Nelu Varga încercând să obțină în jur de 18 milioane de euro în acest context. Totul s-a transformat într-o poveste foarte mediatizată, însă se poate sfârși în următoarele zile.
Trei echipe, în Elveția pentru a-l urmări pe Louis Munteanu în Lugano – CFR Cluj
Motivul? Conform digisport.ro, reprezentanții unor cluburi – trei la număr – vor fi prezenți în Elveția cu misiunea de a-l vedea pe Louis Munteanu în acțiune. Confruntarea dintre Lugano și CFR Cluj va avea loc joi, cu începere de la ora 21:30. Returul se va desfășura o săptămână mai târziu, de la aceeași oră, pe gazonul deținătoarei Cupei României.
Așadar, Louis Munteanu va fi – cel mai probabil – titular în echipa de start a „Bursucului” Petrescu. Reamintim că atacantul nu a prins primul „11” până în prezent, după revenirea de la naționala U21, alături de care a participat la EURO 2025.
Munteanu a fost utilizat doar din postura de rezervă, de două ori. A jucat cu Paksi, la Cluj, înscriind un gol, iar în Giulești s-a aflat pe gazon timp de jumătate de oră, în remiza cu Rapid, scor 1-1.
Rămâne de văzut unde va ajunge acesta, fiind monitorizat de cluburi din Franța, Italia, Marea Britanie și inclusiv de formații din Golf. Nelu Varga, finanțatorul de la CFR Cluj, a dezvăluit recent că sunt mari șanse ca Munteanu să meargă în Hexagon.
Ce a spus Dan Petrescu despre Louis Munteanu, după ultimul meci din campionat
În urma jocului cu Rapid, 1-1, Dan Petrescu a oferit o declarație. După ce a prezentat concluziile desprinse în legătură cu partida din Giulești, tehnicianul ardelenilor a adus în discuție numele lui Louis Munteanu.
„Am fost foarte mulțumit de cum am jucat în prima repriză. În repriza a doua, știam că primele 15 minute vor fi cele mai grele. La pauză, le-am spus să rezistăm, că se vor panica dacă nu înscriu.
Cârcei parcă aveau mai mulți ei decât ai noștri, dar e greu pe căldura asta. Trebuie să spunem că rezultatul e bun, am jucat în deplasare.
(n.r. Despre golul Rapidului) Poate și portarul ar fi putut să respingă altfel… Ne-a surprins pe toți, nu mă așteptam să începem atât de slab. Dobre e valoros, e în formă, aleargă mult.
Și Postolachi și Sfait au avut ocazii, sunt buni. Mie mi-au plăcut amândoi. Îmi pare rău că s-a accidentat Postolachi. A făcut un meci foarte bun.
Problema noastră e că următorul meci va fi pe sintetic (n.r. în Europa League). Sunt multe istorii cu acest sintetic, mie nu îmi place. Mie, ca jucător, nu mi-ar fi plăcut. Lugano nu are meci oficial, din punctul ăsta de vedere suntem avantajați.
(n.r. Despre vedeta CFR-ului, aflată la un pas de plecare) Un atacant ca Louis Munteanu… Posibil 10 ani să nu mai găsim. Cât timp e aici, mă gândesc că e aici. Dacă pleacă, va fi greu. Depinde de el și de club. Eu înțeleg pe toată lumea. E un băiat excelent. După un an, îl știu foarte bine. Sunt foarte fericit de atitudinea lui la antrenamente și la meciuri”, a spus Dan Petrescu la microfonul Digi Sport.