Dennis Man (26 de ani) traversează un moment greu la Parma.
Dennis Man și-a șters pozele cu Parma de pe Instagram
Unul dintre cei mai vechi fotbaliști din lotul Parmei, Dennis Man pare că are zilele numărate la echipă. După ce a început să prindă minute cu porția sub comanda lui Cristi Chivu, internaționalul român a recurs la un gest care ne duce cu gândul la o despărțire.
Italienii au sesizat că Dennis Man a făcut „curățenie” pe profilul său de Instagram și a șters toate pozele în tricoul Parmei.
„Nu îl mai vedem pe Man la Parma? Aproape toate pozele au fost șterse de pe Instagram. Nu avem cum să spunem că Dennis Man traversează cel mai bun moment al său la Parma. Criza de goluri și assist-uri continuă, dar și prestațiile sunt sub așteptări din partea unui jucător cu tehnica sa.
Intrarea sa pe Olimpico nu a adus ceea ce ne așteptam. Ba din contră, Man s-a chinuit să intre în ritmul meciului și a avut mai mult erori tehnice.
Între timp, de pe profilul de Instagram al lui Man au dispărut practic toate pozele cu el în tricoul Parmei. Un detaliu care te face să te gândești că e vorba de ceva mai mult decât un moment rău”, a apărut în publicația Parma Live.
Dennis Man, scădere de 4.5 milioane de euro a cotei de piață
După un start ca din tun la Parma și cu evoluții excelente la naționala României, Dennis Man a fost de nerecunoscut în ultima perioadă. Tocmai din acest motiv, specialiștii i-au scăzut cota de piață cu 4.5 milioane de euro, iar în momentul de față este evaluat la 12.5 milioane de euro.
Totuși, Dennis Man rămâne pe locul al doilea, însă este departe de Radu Drăgușin, evaluat în continuare la 25 de milioane de euro.
Cum arată TOP 5 al celor mai valoroși fotbaliști români:
- Radu Drăgușin – 25 de milioane de euro
- Dennis Man – 12.5 milioane de euro
- Andrei Rațiu – 12 milioane de euro
- Darius Olaru – 7.5 milioane de euro
- Florinel Coman – 6 milioane de euro