OUT de la Rapid! Costel Gâlcă taie în carne vie. L-a dat afară pe fotbalistul adus de Marius Șumudică

Miercuri, 18 iunie, Rapid a anunțat despărțirea de Clinton N’Jie.

Clinton N’Jie a plecat de la Rapid

Adus cu mult entuziasm la Rapid în mandatul lui Marius Șumudică, Clinton N’Jie a fost departe de așteptări și a avut evoluții modeste în Giulești. În cele din urmă, fostul atacant de la Lyon, Marseille și Tottenham a plecat astăzi și a lăsat în urma sa două goluri în cele 12 meciuri jucate.

FC Rapid și atacantul camerunez Clinton N’Jie au ajuns astăzi la un acord amiabil pentru încetarea colaborării.

𝐋𝐞 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐮𝐦𝐞𝐬𝐜 𝐭𝐮𝐭𝐮𝐫𝐨𝐫 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐑𝐚𝐩𝐢𝐝 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚̆ – 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐠𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐬𝐭𝐚𝐟𝐟-𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐢 𝐬𝐮𝐩𝐨𝐫𝐭𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫. 𝐀 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐨 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐧𝐬𝐚̆, 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐜𝐥𝐮𝐛 𝐜𝐮 𝐨 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐨 𝐚𝐭𝐦𝐨𝐬𝐟𝐞𝐫𝐚̆ 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞. 𝐋𝐞 𝐝𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐬𝐮𝐜𝐜𝐞𝐬 𝐛𝐚̆𝐢𝐞𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧 𝐬𝐞𝐳𝐨𝐧𝐮𝐥 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐬𝐩𝐞𝐫 𝐜𝐚 𝐑𝐚𝐩𝐢𝐝 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐠𝐚̆ 𝐚𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐦𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚̆!”

Mulțumim, Clinton! Mult succes în carieră!„, a transmis Rapid.

Zilele trecute, Victor Angelescu confirmase despărțirea.

N’Jie (n.r. adus la cererea lui Marius Șumudică) a fost un transfer nereușit. La ce CV avea, ar fi trebuit să ofere mai mult. Aveam alte așteptări de la un jucător cu salariul lui. De asta, nici nu i-am prelungit contractul. Dinu Moldovan mai avea doar 15 zile contract cu noi și, de aceea, am considerat că nu mai e nevoie să vină la reunirea lotului, în aceste 15 zile„.

N’Jie a pierdut un Bentley de peste 300.000 de euro

Clinton N’Jie este unul dintre jucătorii aduși în mandatul lui Marius Șumudică. În ciuda CV-ului său impresionant, atacantul nu a reușit să rupă gura târgului în Giulești și s-a dovedit a fi un jucător capricios.

Lui Clinton N’Jie nu îi merge însă prea bine nici în afara terenului de fotbal. Recent, africanul a rămas fără un bolid marca Bentley, în valoare de peste 300.000 de euro.

Potrivit presei din Franța, N’Jie și-a cumpărat mașina în leasing, în 2017, pe vremea când juca pentru Olympique Marseille. Este vorba despre un Bentley de 320.000 de euro, doar că a plătit ratele până în 2019.

De curând, N’Jie a fost obligat să plătească 66.000 de euro, însă nu a virat niciun ban. Chiar dacă a făcut apel și a sperat că va avea câștig de cauză, fotbalistul Rapidului nu s-a mai prezentat la proces, iar autoritățile franceze au decis că firma își poate recupera mașina, care ulterior a fost scoasă la licitație.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare