George Copos, fostul patron de la Rapid, a fost întrebat în legătură cu vestea care a șocat fotbalul românesc în cursul zilei de miercuri, reprezentată de dispariția lui Dinu Gheorghe.
Fostul președinte al clubului din Giulești, dar și de la Dinamo sau Astra Giurgiu, a fost găsit fără suflare în această dimineață, la vârsta de 68 de ani, și se presupune că ar fi suferit un infarct în timpul somnului.
Ce a spus George Copos după aflarea veștii că Dinu Gheorghe a încetat din viață
Cu el la conducere, echipa alb-vișinie a cucerit două titluri de campioană a României, dar și alte trofee pe plan intern, Cupe și Supercupe, și, în plus, a ajuns în 2006 până în sferturile de finală ale Cupei UEFA, actuala Europa League, acolo unde a fost eliminată după două rezultate de egalitate, 1-1 și 0-0, în baza regulii golurilor marcate în deplasare, abrogată de ceva timp la nivelul cupelor europene, de formația care la vremea respectivă încă purta denumirea de Steaua, actuala FCSB.
Astfel, în acest context, Copos nu avea cum să nu îi recunoască acum în mod public meritele fostului său colaborator la clădirea Rapidului modern.
Omul de afaceri s-a referit la cel care a fost Dinu Gheorghe chiar ca la „un geniu al fotbalului românesc” și ca la o persoană care a iubit foarte mult clubul din Giulești și care a muncit foarte mult pentru obținerea unor rezultate mai mult decât notabile.
„Pot spune că a fost aproape un geniu al fotbalului românesc”
„Am făcut performanțe extraordinare și datorită oamenilor implicați acolo. Răzvan Lucescu care a avut un parcurs incredibil în 2005/2006. Mircea Rednic care a câștigat un campionat, inclusiv Viorel Hizo. Și mulți alții care au fost alături de noi.
Dinu Gheorghe pot spune că a fost aproape un geniu al fotbalului românesc. Domnul Dinu Gheorghe a fost o vreme secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice și a coordonat departamente importante și prin munca sa devotată a transformat porecla Dinu Vamă în nume.
A fost un om extraordinar, un geniu al fotbalului românesc, un om care a iubit foarte mult Rapidul. Cele mai mari performanțe le-am avut împreună. Rapid a câștigat două campionate, 4 cupe ale României și 4 Supercupe.
Ne-am bucurat împreună la toate aceste performanțe. Câștigarea campionatului în 2003 a fost un lucru fantastic. Am ținut constant legătura. Am vorbit în luna ianuarie, a avut o operație simplă de femur. Am rămas șocat când am primit vestea dimineață la prima oră”, a spus George Copos, potrivit digisport.ro.