Olimpiu Moruțan și-a anunțat obiectivul o dată cu revenirea pe teren: „Sunt pregătit!”

Olimpiu Moruțan, mijlocașul celor de la Pisa, a vorbit despre situația sa actuală într-o conferință de presă și a anunțat că este pregătit să revină pe teren. După o accidentare gravă suferită în aprilie 2024, în urma căreia a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile, Moruțan se declară gata să joace din nou pentru echipa sa.

Moruțan s-a accidentat pe 23 aprilie 2024, într-un meci dintre Ankaragucu și Beșiktaș. Perioada lungă de recuperare l-a ținut departe de teren timp de opt luni, împiedicându-l să participe la EURO 2024, unde România a avut un parcurs impresionant.

Olimpiu Moruțan, planuri mari pentru echipa de club și echipa națională

După o primă apariție într-un meci la nivel U19 pentru Pisa, în luna decembrie, mijlocașul român își propune să fie pe teren luni, 13 ianuarie, în partida dintre Pisa și Carrarese.

Moruțan a vorbit despre obiectivele sale la Pisa, unde și-a propus să ajute echipa să promoveze în Serie A. Sub comanda lui Filippo Inzaghi, mijlocașul român consideră că echipa are șanse mai mari decât în urmă cu doi ani, când a avut o experiență foarte bună la clubul italian.

În ceea ce privește echipa națională, mijlocașul român își propune să revină sub comanda selecționerului Mircea Lucescu, fiind motivat de absența sa de la Campionatul European din 2024.

„Sunt pregătit. Am făcut toate antrenamentele cu echipa și sper să pot juca curând. Dau totul pentru a fi pe teren luni.

Mi-am dorit să revin mai rapid, însă nu a fost posibil. În urmă cu doi ani am avut o experiență excelentă la Pisa, iar acum îmi doresc să fac și mai multe pentru această echipă.

Mi-am dorit să revin la Pisa, iar Pisa m-a vrut. Nu pot spune că m-am întors aici pentru a avea șansa de a evolua în Serie A, însă ce pot garanta este că luptăm din greu pentru a ne îndeplini acest obiectiv al promovării. Echipa este mai puternică decât acum doi ani, iar grupul este foarte unit.

Îmi place foarte mult modul în care domnul Filippo Inzaghi ne cere să jucăm. Sper să continuăm tot așa.

Unul dintre obiectivele mele este să revin la echipa națională. Vreau să joc pentru țara mea pentru că anul trecut am ratat Campionatul European”, a spus Olimpiu Moruțan, la conferința de presă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare