Petrolul Ploieşti încearcă să dea lovitura verii pe „Ilie Oană” şi să-l transfere pe Olimpiu Moruțan. Mijlocașul de 25 de ani de la Ankaragucu a suferit o accidentare gravă, înainte de EURO 2024, iar acum se află în perioada de recuperare.
Internaționalul român a ajuns în aceste zile în România, iar luni a asistat, din tribunele de pe Cluj Arena, la meciul „U” – Sepsi, 3-0.
Moruțan, despre o revenire în România
La finalul partidei, Olimpiu a abordat subiectul unei reveniri la o formaţie din Superligă.
„Muncesc pentru a fi apt cât de repede posibil, însă mai durează două-trei luni, nu știu exact încă, dar mă simt din ce în ce mai bine.
În România clar nu mă întorc în momentul de față. Vreau să-mi continui cariera în străinătate cât mai mult posibil.
În fiecare an au fost discuții că o să revin în țară, însă am reușit să-mi mențin parcursul bun în străinătate și îmi doresc să rămân acolo”, a declarat Olimpiu Moruțan, după U Cluj – Sepsi, 3-0.
În România, Moruțan a impresionat în tricoul celor de la FC Botoșani și FCSB, însă nu a reușit să-i convingă pe cei de la Galatasaray de ceea ce este în stare. Mai mult, mijlocașul a fost o prezență constantă și la naționala României, însă accidentarea gravă (ruptură a tendonului lui Ahile) l-a făcut să rateze EURO 2024.
Şi Pisa l-ar vrea pe mijlocaşul român
Turcii anunță că Pisa a cerut informații suplimentare despre starea lui Olimpiu Moruțan. Cel mai probabil, italienii vor să afle cât de gravă a fost accidentarea, cum a decurs recuperarea, dar și când urmează să revină exact fostul jucător de la FCSB.
Olimpiu Moruțan a ajuns în anul 2021 la Galatasaray, în schimbul sumei de 4.1 milioane de euro. Fostul fotbalist de la FCSB nu a reușit însă să convingă la campioana Turciei și a fost împrumutat la Pisa, respectiv Ankaragucu, care l-a transferat definitiv în 2023, pentru 3 miliaone de euro.