Luni, 12 august, ultima parte a delegației României de la Jocurile Olimpice din Paris a revenit în țară, iar sportivii au fost așteptați de jurnaliști în aeroport.
Monica Cambei, vicecampioana olimpică de la haltere: „A fost ceva unic”
În final, România a încheiat Jocurile Olimpice din acest an cu 9 medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi două de bronz. Una dintre distincții a fost primită de Monica Cambei, iar vicecampioana olimpică de la haltere a oferit mai multe declarații impresionante în momentul revenirii în țară.
„Mă bucur că am reuşit să aduc această medalie României şi clubului meu CSM Oneşti pentru că o merităm din plin. Ne dorim la cât mai multe rezultate. Pregătim Los Angeles 2028 pentru că suntem încă tineri şi cred că putem să aducem mult mai multe medalii la următorul ciclu.
Am fost foarte bucuroasă şi mândră să pot duce aseară portdrapelul la ceremonia de închidere. Am simţit aceleaşi sentimente de pe podiumul olimpic, acolo unde am fost şi premiată cu medalia de argint. A fost ceva unic şi cred că va rămâne ceva unic. Vreau să le mulţumesc tuturor oamenilor care au fost alături de noi. Vreau să mulţumesc familiei mele care mi-a dat viaţă„, a spus Mihaela Cambei, la sosirea în România.
Elisabeta Lipă: „Aşa este sportul, unul câştigă, altul pierde, dar vă iubim pe toți”
”Felicitări, dragi sportivi şi antrenori.Nu mereu ne iese, dar de fiecare dată învăţăm. Sunt convinsă că pentru JO-2028 veţi reveni mai puternici şi cu o ambiţie mai mare. Felicitări celor care au câştigat, mult succes celor care nu au găsit drumul spre înalta performanţă la Paris, dar sunt convinsă că putem face Los Angeles-ul să fie mult mai bun.
Ne putem bucura pentru un loc 23 în clasamentul pe naţiuni. Felicitări şi FRG, sportivele noastre Ana şi Sabrina, au concurat exemplar, nu avem ce să le reproşăm, dar nu întotdeauna Cel de Sus ţine cu noi. Aveţi încredere în voi, dragi sportivi, cu determinare şi ambiţie, nu aveţi cum să reuşiţi.
Pentru unii am plâns, pentru unii ne-am bucurat, aşa este sportul, unul câştigă, altul pierde, dar pe toţi vă iubim”, a declarat și Elisabeta Lipă, potrivit news.ro.