FCSB ar putea da piept cu un adversar de top în turul III preliminar din Champions League, în cazul în care va trece de Shkendija.
Reamintim că actuala campioană a României s-a calificat în turul secund după 4-3 la general cu Inter Club, campioana din Andorra. Totuși, e important să precizăm că roș-albaștrii au cedat rușinos în a doua manșă a dublei, în deplasare, scor 1-2.
FCSB nu îi sperie pe cei de la Steaua Roșie Belgrad, posibilii adversari ai campioanei României în Champions League
Steaua Roșie Belgrad reprezintă unul dintre numele mari de pe lista posibilelor combatante ale celor de la FCSB în turul III preliminar.
Sârbii se vor lupta cu Lincoln Red Imps, campioana Gibraltarului, în turul II preliminar, pornind ca favoriți, după cum este și cazul elevilor lui Elias Charalambous în „dubla” cu Shkendija.
Zvezdan Terzic, managerul general de la Steaua Roșie Belgrad, a oferit o declarație înaintea primului meci cu Lincoln Red Imps. Iată ce a spus acesta, citat de RTS, preluat de fanatik.ro:
„Am avut o discuție cu jucătorii și, chiar dacă suntem favoriți în acest duel, nu trebuie să existe relaxare, iar pregătirile pentru acest joc să se desfășoare cât mai profesionist.
Chiar dacă echipa din Gibraltar nu trebuie subestimată, toată lumea privește deja spre turul 3, acolo unde ne așteaptă un adversar mai dificil”.
În continuare, Zvezdan Terzic a explicat că se teme de o singură echipă, fiind vorba despre Dinamo Kiev: „Putem da peste campioanele din Polonia, Croația, Suedia, Finlanda sau Ucraina, dar, având în vedere statutul clubului nostru, ar trebui să pornim ca favoriți împotriva oricui.
Sincer să fiu, aș vrea să evităm Dinamo Kiev. Au o echipă extrem de bună și au câștigat titlul în Ucraina. Au fost peste Șahtior și chiar aș vrea să nu dăm peste ei. Chiar dacă meciul cu ei gazdă nu s-ar juca la Kiev, ci în Polonia, având în vedere conflictul cunoscut… Dinamo rămâne o echipă foarte bună și mi-aș dori să îi evităm”.
Ce obiectiv are Steaua Roșie Belgrad în Champions League
Totodată, oficialul clubului din Serbia a expus obiectivul Stelei Roșii pe plan european. Este vorba despre calificarea pe tabloul principal din Champions League.
De asemenea, Zvezdan Terzic a explicat că nu vor mai pleca jucători până la capătul lunii august: „Intrarea în faza principală din UCL este cel mai important obiectiv al nostru. Cu siguranță nu vor fi plecări până la finalul lunii august”.
- Zvezdan Terzic este manager general la Steaua Roșie Belgrad din 2014.
Posibili adversari pentru FCSB în turul III preliminar
FCSB poate întâlni în turul III câștigătoarea din următoarele duble manșe:
- FC Copenhaga (Danemarca) – Drita (Kosovo);
- Steaua Roșie Belgrad (Serbia) – Lincoln Red Imps (Gibraltar);
- Ferencvaros (Ungaria) – Noah (Armenia);
- Maccabi Tel Aviv (Israel) – Pafos (Cipru);
- Slovan Bratislava (Slovacia) – Zrinjski Mostar (Bosnia și Herțegovina);
- Qarabag (Azerbaidjan) – Shelbourne (Irlanda).