În cursul zilei de luni, 2 septembrie, Viorel Moldovan (52 de ani), președintele celor de la Rapid, a anunțat că giuleștenii sunt foarte aproape de perfectarea primului transfer de la revenirea lui Marius Șumudică.
Bucureștenii au pus ochii pe mai mulți fotbaliști, fiind în căutarea unui atacant central și a unui mijlocaș care poate evolua în banda dreaptă. O opțiune serioasă pentru cel de-al doilea post poate fi reprezentată chiar de un român.
Venirea lui Filippo Melegoni la Rapid poate fi rezolvată astăzi
Oficialul din Giulești a transmis că mijlocașul italian Filippo Melegoni (25 de ani), de la Genoa, ar putea ajunge la un acord cu Rapid până la finalul zilei de luni. Viorel Moldovan a spus că sunt așteptate câteva informații suplimentare din partea agenților. Ar fi vorba despre un împrumut al acestuia, iar Rapid ar urma să-i achite 50% din salariul lunar din Serie A, care ajunge la suma de 50.000 de euro.
„Suntem în discuții foarte avansate. Sperăm să reușim să închidem acest transfer până la finalul acestei zile. Așteptăm niște date din partea agenților. Așteptăm. Noi suntem optimiști și sperăm să închidem acest transfer.
Lucrurile sunt pozitive. Dacă așteptăm să îl închidem, îți dai seama că suntem pe făgașul normal. Problema e alta la noi. Trebuie să eliberăm aceste locuri de pe listă și încercăm să găsim soluții pentru a elibera aceste locuri”, a mărturisit președintele Rapidului, citat de fanatik.ro.
„Suntem la zi cu tot ceea ce a făcut”
Viorel Moldovan a discutat și despre Alexandru Dobre (26 de ani), jucător care în prezent este liber de contract, după despărțirea de Famalicao (Portugalia).
Potrivit ultimelor informații apărute în spațiul public, cele două părți se află în tratative, iar mijlocașul dreapta ar dori un salariu de 300.000 de euro pe an pentru a semna cu Rapid.
„Normal că ne-am dori să avem cât mai mulți români în echipă. Știm situația lui Dobre, știm că a devenit liber de contract de la Famalicao. Suntem la zi cu tot ceea ce a făcut. O să vedem. Este o soluție și el, mai ales acolo, în banda dreaptă, dar mai avem și alte variante. Noi căutăm astfel de jucători experimentați. Avem mulți tineri și trebuie să-i încadrăm.
Avem nevoie de experiență și vrem români care să facă față în Giulești și să joace pentru Rapid. Dobre joacă bandă dreaptă. Este în atenția echipei naționale și căutăm astfel de jucători. Este în filosofia noastră să reactivăm astfel de jucători care poate la un moment dat sunt într-un declin. Poate caută și el un alt challenge, o altă motivație”, a adăugat Viorel Moldovan.
Rapid a pus ochii și pe atacantul francez Lois Diony (31 de ani), care în prezent este legitimat la Angers, penultima echipă din Ligue 1. Giuleștenii ar fi făcut deja o ofertă pentru a-l aduce pe vârful din Hexagon, iar partea financiară nu ar reprezenta o problemă în ceea ce privește discuțiile existente.