OFICIAL Federaţia Română de Fotbal a confirmat că Mircea Lucescu a acceptat postul de selecţioner al României. Anunțul ce a venit de la Casa Fotbalului

Federaţia Română de Fotbal a confirmat, practic, că Mircea Lucescu este noul selecţioner al României. Oficialii de la Casa Fotbalului au anunţat că marţi, de la ora 11:30, vor susţine o conferinţă de presă, la care vor participa președintele FRF, Răzvan Burleanu, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, și domnul Mircea Lucescu.

Așadar, Prezentarea oficială a lui Il Luce va avea loc marți, de la ora 11:30, în cadrul unei conferințe de presă.

Anunțul FRF

Luni, 5 august, Mircea Lucescu a mers la sediul FRF pentru a purta discuțiile decisive, în vederea preluării funcției de selecționer al României. Ulterior, a venit şi anunțul conferinţei.

„Reprezentanții mass-media sunt invitați marți, 6 august, începând cu ora 11:30, la Casa Fotbalului, pentru o conferință de presă.

La evenimentul ce va avea loc de la ora 11:30, în sala „Nicolae Dobrin”, vor participa președintele FRF, Răzvan Burleanu, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, și domnul Mircea Lucescu.

Conferința de presă va fi transmisă în direct pe canalul de Youtube FRF TV și pe pagina de Facebook a Echipei Naționale de Fotbal a României”, este mesajul de pe frf.ro.

Mircea Lucescu, dedicat total fotbalului

În urmă cu 9 luni, în momentul în care a plecat de la Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a lăsat de înţeles că viitorul său în fotbal depinde sănătate.

„Mă întorc acasă, să văd cum mă simt. Pentru o perioadă, apoi mintea mea va zbura spre fotbal. Totul depinde de sănătate. Voi vedea pe parcurs ce se va întâmpla. În momentul în care voi spune asta (n.r.- că se retrage), înseamnă că viața mea se va sfârși.

Încerc să mă gândesc că nu e încă sfârșitul. Toți oamenii ajunși la vârsta mea trebuie să gândească pozitiv, că pot ajuta în continuare. Eu nu mă simt bătrân. Încă nu mă îngropați!”, a spus tehnicianul în noiembrie 2023.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare