OFICIAL | Dinamo și-a pus pe liber mijlocașul ofensiv! Zeljko Kopic a renunțat la fotbalistul crescut de „câini”

În urmă cu foarte puțin timp, Dinamo a anunțat în mod oficial, prin intermediul rețelelor sociale, despărțirea de un jucător de atac. Acesta a făcut primii pași în fotbalul mare alături de „câini”.

Șefii din „Ștefan cel Mare” pregătesc sezonul viitor, în care obiectivul este unul măreț: accederea în play-off. Zeljko Kopic a primit unele întăriri până în prezent, însă campania de achiziții a dinamoviștilor trebuie să continue pentru a se putea atinge uriașul deziderat propus.

Valentin Borcea, OUT de la Dinamo

Valentin Ioan Borcea (21 de ani), a debutat pentru Dinamo în SuperLiga în anul 2020. Atunci, „câinii roșii” câștigau cu 3-1 împotriva lui Gaz Metan Mediaș.

Mijlocașul de profil ofensiv a bifat 39 de prezențe în tricoul lui Dinamo în meciuri oficiale. Valentin Borcea a izbutit să înscrie de trei ori, ajutându-și colegii și cu o pasă decisivă. Reprezentanții clubului alb-roșu i-au transmis fotbalistului gândurile lor bune, dorindu-i acestuia succes pe viitor.

„Mulțumim, Valentin Ioan Borcea!

Clubul Dinamo 1948 București și mijlocașul ofensiv Valentin Borcea au decis de comun acord încetarea relației contractuale. Crescut în Academia Dinamo, Valentin a debutat în Superliga în 2020, la vârsta de 18 ani, într-o victorie cu 3-1 împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș. Până în prezent, Valentin a purtat tricoul primei echipe în 39 de partide, marcând 3 goluri și oferind o pasă decisivă.

Mult succes în carieră, Valentin Borcea!”, au notat cei de la Dinamo.

NU RATA: Tensiuni uriașe la Dinamo înainte de startul noului sezon de Superliga! PCH i-a transmis un mesaj extrem de dur conducerii clubului

Raul Rotund a fost prezentat oficial de dinamoviști

În cursul zilei de vineri, 28 iunie, Dinamo și-a prezentat ultima achiziție. Este vorba despre Raul Rotund (18 ani), venit de la Șelimbăr, din divizia secundă a fotbalului românesc.

Anunțul cu privire la noul jucător din lotul croatului Zeljko Kopic a întârziat să apară. Totuși, Rotund a plecat alături de „câini” la Brașov, unde a avut loc primul stagiu de pregătire al verii. Iată că, într-un final, confirmarea din partea taberei roș-albilor a venit.

„Bine ai venit, Raul ROTUND!

Dinamo 1948 București și atacantul Raul Rotund au ajuns la o înțelegere pentru următoarele patru sezoane.

Născut în 2005, la Cluj, Raul a evoluat sezonul trecut în Liga 2 la Șelimbăr, sub formă de împrumut de la Universitatea Cluj. A adunat 27 de meciuri pentru sibieni în liga secundă, competiție în care a marcat 5 goluri și a oferit o pasă decisivă.

Raul a mai evoluat pentru România U19, în două partide amicale (Ungaria și Israel) disputate în lunile august și septembrie 2023”, au transmis cei de la Dinamo.

Cătălin Cîrjan (mijlocaș central, 21 de ani), Adrian Caragea (atacant, 18 ani), Răzvan Pașcalău (fundaș central, 20 de ani), Alexandru Roșca (portar, 20 de ani), Raul Opruț (fundaș stânga, 26 de ani) și Kennedy Boateng (fundaș central, 27 de ani) sunt jucătorii transferați de Dinamo în această fereastră de mercato.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare