OFICIAL | Dennis Man a semnat! Anunțul clubului și primele cuvinte ale internaționalului român

Clubul Parma, promovat în Serie A la finalul sezonului trecut, a anunțat prin intermediul site-ului oficial că Dennis Man a semnat prelungirea contractului. Noua înțelegere va fi valabilă până în iunie 2027.

Dennis Man a semnat prelungirea contractului cu Parma. Noul acord este valabil până în iunie 2027

Așa cum era de așteptat, internaționalul român în vârstă de 25 de ani s-a arătat încântat de acest moment din cariera sa și a ținut să le mulțumească tuturor colaboratorilor săi pentru încrederea acordată, în mod special americanului Kyle Krause, președintele grupării gialloblu.

„Le sunt recunoscător tuturor oamenilor care lucrează în club și în special președintelui Krause pentru încrederea pe care mi-a arătat-o până acum. Mă bucur astăzi că pot să continui această călătorie la Parma.

Sunt fericit aici și cred că în continuare am multe de oferit pentru acești oameni”, a spus Dennis Man pentru site-ul oficial al celor de la Parma.

Ce a avut de spus directorul sportiv Mauro Pederzoli cu această ocazie

De asemenea, cu aceeași ocazie, directorul sportiv Mauro Pederzoli a explicat ce înseamnă pentru club acest acord la care s-a ajuns cu fostul fotbalist de la UTA și FCSB.

„Faptul că s-a ajuns la acest acord are o însemnătate foarte specifică, Parma și Dennis și-au dorit cu tărie această prelungire.

Dennis este un campion, el știe că acest club și coechipierii săi îl respectă foarte mult și știe cât de mult poate oferi, continuând să crească și să se îmbunătățească, așa cum a făcut până acum. Așteptăm multe de la el, la fel ca și de la coechipierii lui, dar știm că talentul și creativitatea sa pot fi decisive în elita fotbalului italian.

Sunt fericit că este alături de noi, foarte fericit să îl văd jucând în curând în campionatul în care merită”, a declarat și oficialul Parmei.

Motivele pentru care acest moment a fost amânat destul de mult, mult mai mult decât și-ar fi dorit fanii nou-promovatei în Serie A

De semnalat că mai toată lumea se aștepta ca acest moment să se producă ceva mai devreme în această vară, doar că au existat anumite neînțelegeri între cele două părți cu privire la diferite clauze și bonusuri financiare care ar fi urmat să fie trecute în noul contract.

În cele din urmă însă, după s-a confirmat deja în mod oficial, reprezentanții celor două tabere au ajuns la un acord, decisivă în acest sens fiind ședința organizată în cursul zilei de marți, 23 iulie.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare