OFICIAL Christian Irobiso a revenit la Petrolul Ploiești! Pe ce perioadă se întinde contractul

Petrolul Ploiești a anunțat în mod oficial în cursul zilei de marți revenirea pe „Ilie Oană” a lui Christian Irobiso, fotbalist care a mai evoluat în România la Gaz Metan Mediaș și Dinamo.

Christian Irobiso a revenit oficial la Petrolul Ploiești, sub formă de împrumut până la finalul acestui sezon de la o echipă din Liga 3 din Arabia Saudită

„Lupii galbeni” au ajuns la un acord cu atacantul nigerian în vârstă de 31 de ani încă din cursul zilei de luni, 9 septembrie, ultima în care s-au putut efectua mutări pe piața transferurilor din România.

Această limitare de ordin temporal a existat din cauza faptului că Irobiso nu a semnat din postura de jucător liber de contract, așa cum poate că s-ar fi așteptat multă lume, ci el a fost doar împrumutat până la finalul acestui sezon de către o grupare din Liga 3 din Arabia Saudită, Al-Ula.

„Bine ai revenit, Christian Irobiso!

FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu Al-Ula pentru împrumutul atacantului nigerian Christian Irobiso, pentru sezonul 2024/2025!

În vârstă de 31 de ani, Irobiso se întoarce la echipa noastră pentru care a mai evoluat în 54 de meciuri, timp în care a înscris 13 goluri și a livrat 4 pase decisive.

Îți dorim mult succes și multe realizări în haita “lupilor galbeni”!”, au informat cei de la Petrolul Ploiești prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.

Atacantul nigerian a jucat la destul de multe echipe până la vârsta de 31 de ani

Fotbalistul african va avea parte de o concurență foarte serioasă pentru locul de titular la echipa galben-albastră. Formația antrenată în prezent de facto de turcul Mehmet Topal mai dispune în prezent de trei atacanți. Este vorba despre Alexandru Tudorie, Nana Akosah-Bempah și Herman Moussaki.

De-a lungul carierei sale de până acum, în afară de experiențele din fotbalul românesc, Christian Irobiso a mai evoluat în Portugalia, la Pacos Ferreira, Uniao Madeira, Farense, Cova Piedade și Varzim, dar și în Slovacia, la FK Senica, și Cehia, la Jihlava. În prezent, atacantul nigerian este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 350.000 de euro.

Cei de la Petrolul Ploiești au fost foarte aproape în această perioadă să dea lovitura pe piața transferurilor din Superliga și să îl aducă pe Alexandru Cicâldău de la Galatasaray, dar această mutare a fost deturnată în cele din urmă de Universitatea Craiova, club care l-a prezentat deja în mod oficial pe internaționalul român.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare