OFICIAL | Bayern Munchen și-a prezentat noul antrenor! Prima reacție a fostului mare fotbalist

Bayern Munchen și-a prezentat oficial în cursul zilei de miercuri noul antrenor, care astfel îl va înlocui pe banca tehnică a bavarezilor pe Thomas Tuchel.

Este vorba bineînțeles, după cum se știa foarte bine de câteva zile, despre Vincent Kompany, fostul mare fundaș central de la Manchester City și de la naționala Belgiei, cel care ultima dată a pregătit Burnley, echipă pe care a promovat-o în Premier League la finalul sezonului trecut, dar alături de care a retrogradat înapoi în Championship în stagiunea recent încheiată.

Vincent Kompany, prezentat oficial drept noul antrenor principal de la Bayern Munchen

Tehnicianul în vârstă de doar 38 de ani a fost prezentat în noua postură în cadrul unei conferințe de presă, ocazie pentru el de a-și prezenta primele impresii legate de acest moment important din cariera sa.

„Abia aștept să încep provocarea de la FC Bayern. Este o mare onoare să ajung să lucrez pentru acest club. FC Bayern este o instituție în fotbalul internațional. Ca antrenor, trebuie să aperi ceea ce ești ca persoană. Iubesc să am mingea, să fim creativi, dar de asemenea trebuie să fim și agresivi pe teren și curajoși. Urmăresc lucrurile cele mai de bază: să lucrez cu jucătorii, să construiesc o echipă. Când bazaz este stabilită, succesul va veni”, a spus Vincent Kompany pentru site-ul oficial al celor de la Bayern Munchen.

De asemenea, cu aceeași ocazie, și directorul executiv al „gigantului” bavarez, Jan-Christian Dreesen, a spus câteva cuvinte și a explicat cum s-a ajuns la varianta reprezentată de fostul mare internațional belgian:

„Noi toți suntem de acord că Vincent Kompany este antrenorul potrivit pentru FC Bayern și abia așteptăm să lucrăm cu el. Max Eberl (n.r. directorul sportiv al clubului) și Christoph Freund (n.r. celălalt director sportiv de la Bayern) nu au renunțat niciodată și au lucrat meticulos pentru a găsi un antrenor care să conducă FC Bayern spre succes și care să dezvolte clubul cu idei noi. Vincent Kompany reprezintă exact spiritul de echipă de care avem nevoie”.

Cum a fost descris fostul mare fundaș central

Nu în ultimul rând, au luat cuvântul și cei doi directori sportivi de la Bayern Munchen, cei care, în mod evident, au avut un rol esențial în această numire.

„Suntem încântați că l-am adus pe Vincent Kompany la FC Bayern. În discuțiile pe care le-am avut cu el, am fost imediat pe aceeași lungime de undă. Ne-a arătat foarte clar cât de mult își dorește acest job la FC Bayern și a vrut cu orice preț să îl preia. Vincent Kompany este flămând după performanță și are tot ce îi trebuie. Ca jucător, a fost un lider la nivelul fotbalului profesionist și de asemenea face progrese ca antrenor. Ne-am dori să avem mai multă continuitate pe această poziție. Împreună cu el, vrem să obținem foarte multe la FC Bayern și, bineînțeles, să avem succes împreună”, a spus Max Eberl.

Iar Christoph Freund a completat: „Vincent Kompany este tipul de antrenor care se potrivește foarte bine cu filozofia de joc și identitatea lui FC Bayern: echipele sale își doresc mingea, vor să fie dominante și să practice un fotbal cu o intensitate ridicată. Este tânăr, foarte ambițios și aduce foarte multă experiență la nivel internațional, știe cum să le ia pulsul jucătorilor și știe exact ce ar trebui să se întâmple pe teren. Poate să îi aducă și îi va aduce echipei o contribuție enormă”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare