Ajuns la 24 de ani, Ștefan Târnovanu este titular de drept la FCSB și o prezență constantă la naționala mare a României.
Udinese a dat 4.5 pentru Târnovanu, dar transferul a picat
Ștefan Târnovanu a fost la un pas de Udinese în această iarnă. Italienii au venit cu o ofertă clară pentru portarul FCSB-ului, însă Gigi Becali nu a fost de acord să renunțe la portarul său decât pentru 5 milioane de euro.
Această sumă a fost considerată una mare de către Udinese, care s-a reorientat. Italienii l-au adus pe Egil Selvik, pentru 1,7 milioane de euro, de la norvegienii de la Haugesund.
„La Târnovanu s-a cam dus transferul. Udinese a fost aproape să îl ia, poate dădea 4 milioane și jumătate, dar apoi a adus un alt portar. Cei de acolo voiau o concurență între 2-3 portari, iar când Watford (n.r. Watford și Udinese au același patron) intră în Premier League să îl ducă acolo pe cel mai bun.
Târnovanu a fost prea scump. Dacă Watford era în Premier League, era altceva. Cei de la Udinese știau sigur de 5 milioane, dar nu au mai venit. Eu i-am zis lui Gigi de 4 jumate. Dacă veneau aici, se înțelegeau, dacă Gigi primea 4 jumate toți banii odată, se înțelegeau”, a declarat Giovanni Becali, potrivit Digi Sport.
Mircea Bornescu l-a analizat pe Ștefan Târnovanu
Ștefan Târnovanu a arătat că s-a maturizat mult în ultimii ani, însă portarul FCSB-ului continuă să aibă probleme cu jocul de picior, dar și cu ieșitul pe centrări. Întrebat despre goalkeeper, Mircea Bornescu a admis că acesta are unele lacune, însă consideră că totul se poate regla în viitorul apropiat.
„(n.r. despre defectele lui Târnovanu) Nu iese foarte bine pe centrări, da. Lucrurile astea se reglează, normal. Orice se poate regla. Noi toată cariera învătăm. Încă este foarte tânăr, mai are de jucat încă 15 ani, cel puțin. Asta ține doar de el, cât de mult își dorește să progreseze ca om, ca portar. Nu sunt lucruri pe care nu le poți învăța. Sunt niște lipsuri care au fost văzute de oamenii de fotbal, dar pot fi reglate”, a spus Bornescu, pentru Sportpesurse.ro.
Totodată, Mircea Bornescu a vorbit și despre situația portarilor de la naționala României.
„(n.r. despre titularul de la naționala României) E clar că Niță este un portar valoros. Încă ne mai putem folosi de calitățile lui. Târnovanu a făcut meciuri bune, este un portar de viiitor. Să vedem și ce se întâmplă cu Moldovan, cât de mult va evolua, pe unde va mai juca. Mai sunt însă portari de valoare, Laurențiu Popescu, Răzvan Sava, Marian Aioani„, a mai spus Mircea Bornescu.