Octavian Popescu (22 de ani) n-a jucat niciun meci oficial în 2025 din cauza unei accidentări.
Octavian Popescu și-a anunțat revenirea
Absent în ultimele săptămâni din 2024, Octavian Popescu a revenit la antrenamente în cadrul cantonamentului din Antalya. Fotbalistul a evoluat în ambele amicale ale FCSB-ului și chiar a reușit să marcheze un gol împotriva lui Hamburg, de la 11 metri.
Octavian Popescu a ieșit însă accidentat în meciul cu Dinamo Kiev și a acuzat probleme la gleznă. De atunci, decarul FCSB-ului a lipsit din lotul roș-albaștrilor, iar acum se apropie de revenire.
Înaintea derby-ului cu Rapid, Octavian Popescu a transmis că se va întoarce pe teren în două săptămâni. 18 meciuri și două goluri sunt cifrele fotbalistului în actualul sezon, unele sub așteptări.
„Să vă țineți bine în două săptămâni”, a spus Octavian Popescu prin intermediul unui videoclip postat de Gheorghe Mustață pe rețelele sociale.
FCSB scoate toate armele în play-off
În momentul de față, FCSB nu se poate baza pe Darius Olaru, Mihai Lixandru, Octavian Popescu și Daniel Bîrligea. Dintre aceștia, doar căpitanul echipei urmează să revină mai târziu, aproape de finalul sezonului.
În schimb însă, Bîrligea este așteptat să revină la jumătatea lunii martie, în timp ce Lixandru și Popescu aproape de începutul lui aprilie. FCSB ar urma să devină și mai puternică fix în faza play-off-ului, atunci când lupta pentru titlu se va intensifica și mai tare.
Rămâne însă de văzut cum va arăta primul 11 al FCSB-ului cu toți jucătorii valizi, în condițiile în care campioana României a arătat foarte bine în ultimele meciuri, chiar și cu fotbaliștii indisponibili.
Cum ar putea arăta FCSB în play-off: Târnovanu – Crețu, M. Popescu, Dawa, Radunovic – Șut, Chiricheș (Lixandru) – Tănase, Cisotti, Oct. Popescu – Bîrligea.