Sportul mondial se confruntă cu o nouă tragedie, întrucât Pilar Victoria, jucătoare de volei din Puerto Rico, a fost găsită moartă în apartamentul ei. Colegele sale de echipă au fost cele care au descoperit că voleibalista și-a pierdut viața.
În urmă cu trei săptămâni, Victoria ajunsese în Turcia, unde semnase cu cei de la Nilüfer Belediyespor.
Sportul mondial suferă din nou. Pilar Victoria s-a stins din viață. Cauzele decesului nu sunt clare
Sportiva nu s-a prezentat la unul dintre antrenamentele noii sale echipe, iar asta le-a ridicat coechipierelor un semn de întrebare. Colegele voleibalistei au pus mâna pe telefon, încercând să o sune pe Victoria. Panica s-a instalat în sufletele lor în momentul în care au observat că nu răspunde la apeluri.
Astfel, au luat hotărârea de a se deplasa la apartamentul acesteia, din dorința de a vedea dacă totul este în regulă. Au ajuns acolo și au găsit-o moartă, în pat, iar cauzele decesului nu sunt cunoscute momentan. Poliția a deschis o anchetă în tot acest context, pentru a vedea ce s-a întâmplat cu Victoria.
Antrenorul Kenan Dastan a oferit o declarație în legătură cu moartea jucătoarei.
„Am încercat să o sunăm de mai multe ori, dar nu am putut să dăm de ea. Am fost la apartamentul ei, unde am găsit-o moartă, în pat. Este o pierdere imensă pentru noi toți”, a transmis tehnicianul, citat de cei de la Texas Longhorns, pentru care Victoria a activat în trecut.
Și clubul turc la care era legitimată a emis un comunicat cu privire la trecerea în neființă a sportivei.
„Moartea subită și neașteptată a lui Pilar Marie Victoria ne-a zguduit profund pe toți. Contribuțiile ei pentru echipa noastră, atât ca jucător, cât și ca persoană, nu vor fi uitate niciodată. Transmitem sincere condoleanțe familiei, prietenilor și celor dragi”, au notat cei de la Nilüfer Belediyespor
Și fotbalul internațional este în suferință în aceste clipe
În cursul serii de sâmbătă, 31 august, o veste teribilă a zguduit lumea fotbalului. Sol Bamba, antrenor la Adanaspor, în liga a 2-a din Turcia, a încetat din viață.
Sol Bamba, care a îmbrăcat tricoul naționalei Coastei de Fildeș în trecut, a murit din cauza unei boli care a recidivat. A fost diagnosticat cu limfom non-Hodgkin, în ianuarie 2021. S-a simțit extrem de rău înaintea partidei cu Manisa FK, ca urmare a reapariției problemelor grave de sănătate.
Tehnicianul ivorian a fost transportat de urgență la Spitalul Universitar Manisa Celal Bayar. Din păcate, doctorii nu i-au putut salva viața.
- Sol Bamba a devenit antrenor la începutul anului 2023.
- Pe parcursul carierei de fotbalist, acesta a îmbrăcat tricoul lui PSG, Leicester City, Trabzonspor, Palermo și Middlesbrough.