Nu se putea mai rău! Daniel Bîrligea a luat primul cartonaș roșu din carieră în meciul cu Olympiacos. Cât lipsește

Daniel Bîrligea (24 de ani) nu a mai fost eroul FCSB-ului la meciul din Europa League, contra celor de la Olympiacos (0-0).

Daniel Bîrligea, la primul cartonaș roșu din carieră

Daniel Bîrligea a fost eliminat în minutul 67, după ce a primit al doilea cartonaș galben pentru un fault imprudent. În prima repriză, atacantul FCSB-ului fusese sancționat pentru proteste.

Dacă ne uităm pe statistici, Daniel Bîrligea a văzut primul cartonaș roșu din cariera sa, astfel că momentul a fost și mai greu pentru fotbalistul FCSB-ului. Fiind vorba despre două avertismente cu galben, acesta va lipsi un singur meci în Europa League, contra celor de la Hoffenheim, pe 12 decembrie.

Cel mai probabil, locul său va fi luat de Daniel Popa, cel care nu a reușit să impresioneze din momentul transferului de la Universitatea Cluj.

Daniel Bîrligea a explicat de ce a fost eliminat

„Consider că este un rezultat foarte bun. Dacă înainte de meci ne-ar fi spus cineva că vom obține un punct, cred că toți am fi fost mulțumiți.

Desigur, ne doream victoria și ne-am fi dorit cele trei puncte, dar după incidentul care s-a petrecut, am avut probleme din cauza mea. Îmi cer scuze tuturor fanilor și colegilor. Sunt situații care pot apărea, dar într-un astfel de meci, ar fi fost mai bine să nu se întâmple.

La primul cartonaș galben, i-am spus arbitrului că, în prima repriză, a acordat un galben pentru o fază similară, tot în aceleași condiții, iar în a doua repriză nu a sancționat nimic. A fost o întâmplare, nu mai contează.

În ceea ce privește al doilea cartonaș, consider că a fost un simplu contact de joc. Eu nu am faultat, pur și simplu mi-a șutat în picior. Probabil că era supărat din cauza discuției anterioare, dar e responsabilitatea mea.

Am simțit că putem câștiga, am fost superiori, în prima repriză nu i-am lăsat să creeze nimic. Practic, îi dominam. În a doua repriză, am rezistat ca o echipă mare. Cred că mulți din România se gândeau deja la un scor mare de 0-3, 0-4 sau chiar 0-5.

Glasgow era mult mai puternică, dar și PAOK. Eu sunt convins că, dacă nu se întâmpla acel incident, am fi câștigat și am fi fost cu toții foarte fericiți. Mai avem trei meciuri și le vom pregăti așa cum se cuvine. Am încredere în colegii mei și sunt sigur că vom da totul în următorul meci, cu Hoffenheim”, a declarat Daniel Bîrligea.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare