„Nu mi se pare normal”. Gigi Becali l-a uluit pe Cristi Balaj prin declarația sa

Gigi Becali (66 de ani) a fost luat la rost de Cristi Balaj (53 de ani), președintele de la CFR Cluj, pentru cuvintele înaintate în spațiul public. Concret, oficialul din Gruia a rămas uimit de faptul că patronul FCSB-ului a transmis că nu îl deranjează eliminarea din Cupa României.

În etapa a 3-a a grupei B, campioana SuperLigii a dat piept cu Universitatea Craiova pe Arena Națională. Oltenii s-au impus, scor 2-0, și au trecut mai departe, în „sferturile” Cupei, alături de Metalul Buzău.

Discursul lui Gigi Becali a adus o doză de scepticism din partea lui Cristi Balaj: „Dacă a spus, nu înseamnă că trebuie să și cred”

Președintele ardelenilor nu s-a declarat surprins de faptul că FCSB a părăsit Cupa României. În schimb, s-a arătat mirat de declarația patronului roș-albaștrilor. „Sunt așa de afectat, nici nu mai am poftă de mâncare acum. Trebuia să batem ca să ne calificăm. Nu am vrut asta? Nu era mai bine să mergem cu cea mai bună echipă, pentru că nu putem să le câștigăm noi pe toate. Mai erau 3-4 meciuri în plus, pentru ce? Europa League nu ne trebuie nouă. La anul nu ne mai interesează asta, ci Champions League”, a spus, printre altele, Gigi Becali.

În opinia lui Cristi Balaj, s-a văzut destul de clar că Gigi Becali a fost interesat de Cupă. Motivul? A trimis în teren contra Craiovei unii jucători pe care în mod normal ar fi trebuit să-i odihnească. Concret, oficialul CFR-ului nu a crezut în cele transmise de latifundiarul din Pipera.

(n.r. – Te-a surprins eliminarea FCSB-ului?) Nu m-a surprins, în schimb, m-au surprins declarațiile lor. Nu mi se pare normal să spui că nu te-a interesat Cupa României, având în vedere că este competiția prin care poți ajunge cel mai rapid într-o cupă europeană. Ei s-au luptat în sezonul actual pentru această participare în Europa League, iar acum spun că nu îi interesează.

Acest lucru m-a surprins. Nu știu în ce măsură a fost reală acea declarație. Dacă a spus Gigi Becali (n.r. – că nu îl interesează Cupa României) nu înseamnă că trebuie să și cred ceea ce spune. A introdus jucători importanți, pe care în mod normal trebuia să-i păstrezi. I-a introdus tocmai pentru a câștiga.

După ce ai pierdut împotriva unei echipe bune, precum Craiova, să vii să spui că nu te interesează Cupa României, nu se potrivește cu ceea ce ai făcut pe teren”, a comunicat Cristi Balaj, conform fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare