„Nu mai fiți idioți, Rangers” Fanii Glasgow au reacționat imediat evoluția senzațională a lui Ianis Hagi la echipa a doua „Care este sensul?”

Marți, 24 septembrie, Rangers B a învins-o pe Huddersfield Town cu scorul de 3-2, iar Ianis Hagi a fost autorul unei „duble” de senzație și al unui assist.

Fanii lui Rangers sar în apărarea lui Ianis Hagi

Fiul „Regelui” a fost prezent încă din primul minut al partidei, purtând valorosul său număr 10. Așadar, Ianis Hagi a fost omul de bază a formației secunde Glasgow în victoria contra Huddersfield Town, scor 3-2. Acesta a oferit un assist și a înscris o „dublă” spectaculoasă cu amatorii din Scoția.

După partida de foc din Scoția, fanii Glasgow au venit cu noi reacții la adresa oficialilor de la Rangers pentru decizia oficialilor în privința fotbalistului român.

”Hagi este prea bun să se irosească la echipa a doua”

Free Ianis Hagi

Aduceți-l înapoi la prima echipă

În ce situația de rahat este! Clar o opțiune mai bună decât Dowell sau Lawrence

Felicitări, ai dat gol împotriva unor băieți de 14 ani

Jucați cu Hagi la prima echipă

Trebuie să-l aduceți înapoi la prima echipă, care este sensul să-i plătiți salariul și el să joace la echipa B?

Foarte bine, Ianis Hagi!

Aduceți-l pe Hagi înapoi la prima echipă, nu mai fiți idioți, Rangers” au fost câteva dintre comentariile suporterilor scoțieni.

„Prințul” vrea să negocieze cu Rangers și să semneze un nou contract

Principalul motiv pentru care Ianis Hagi nu mai joacă la Rangers este reprezentat de clauza din contractul acestuia. Concret, dacă mai joacă un meci și ajunge la 100 de apariții pentru clubul scoțian, atunci contractul său se modifică și va beneficia de o creștere a salariului de la 26.000 de euro pe săptămână la 33.000 de euro.

Ianis Hagi este însă dispus să negocieze și să își stabilească un nou contract cu oficialii clubului, doar pentru a continua la Rangers. Mai exact, scoțienii notează că fotbalistul român vrea să renunțe la acea clauză, în speranța că antrenorul Philippe Clement îl va reprimi la prima echipă și va renunța la ideea de a-l forța să plece în iarnă.

Sosit în anul 2020 la Rangers, în schimbul sumei de 3.5 milioane de euro de la Genk, Ianis Hagi a adunat 99 de meciuri în Scoția, timp în care a marcat 16 goluri și a oferit 21 de assist-uri.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare