„Noul turn de control” al lui Mirel Rădoi a fost prezentat la Universitatea Craiova. Fundașul, în echipa ideală a sezonului trecut. OFICIAL

Universitatea Craiova a bifat un transfer interesant, prezentând noul fotbalist de sub comanda lui Mirel Rădoi, luni, 7 iulie. Este vorba despre un fundaș central ucrainean, în vârstă de 25 de ani – Oleksandr Romanchuk. El a sosit în Bănie din țara natală, de la Kryvbas.

Mirel Rădoi întărește apărarea celor de la Universitatea Craiova

Oleksandr Romanchuk a fost ales în primul „11” ideal al sezonului precedent. Iată ce au notat oltenii pe Facebook în legătură cu noul apărător al lui Rădoi: „Să facem cunoștință cu noul turn de control din defensiva noastră! Vine din Ucraina și a fost inclus în echipa ideală a sezonului trecut. Bun venit în familia alb-albastră, Oleksandr Romanchuk!”.

Stoperul alb-albaștrilor are o cotă de piață de 900.000 de euro pe Transfermarkt. Debrecen (Ungaria), Lvov și Kryvbas (ambele din Ucraina) sunt echipele din CV-ul lui Romanchuk. A trecut și pe la formația secundă a lui Dinamo Kiev.

El intră acum pe lista de achiziții orchestrate de Craiova în fereastra de mercato curentă. Recent, pe „Ion Oblemenco” au mai ajuns Luca Băsceanu, Mihnea Rădulescu, David Matei, Alexandru Crețu, Samuel Teles, Tudor Băluță și Nikola Stevanovic. Urmează să mai semneze Darius Fălcușan și Assad Al-Hamlawi.

  • Oleksandr Romanchuk are trei prezențe la reprezentativa U21 de fotbal a Ucrainei. Potrivit transfermarkt.com, a semnat un contract valabil pe o perioadă de trei ani.

Sorin Cârțu, în al nouălea cer: „Este cea mai rodnică perioadă”

Sorin Cârțu, președintele de onoare al clubului Universitatea Craiova, consideră că actuala campanie de transferuri a oltenilor este cea mai reușită din ultimii ani.

„Pentru mine, este o mișcare foarte bună toată această perioadă. Din 2014, cam de când sunt eu pe aici, cred că este cea mai rodnică, cele mai multe transferuri. Este nevoie de o omogenizare cât mai rapidă a noilor jucători și este îmbucurător ce a făcut conducerea.

Văd o reconstrucție a echipei, cu bătaie pentru viitor. Avem și jucători tineri, dar și unii cu experiență. Targetul este să mai aducem cel puțin un atacant în această vară. Cred că, odată cu această mutare, lotul va fi complet”, a declarat Sorin Cârțu, cu doar câteva ore înainte de oficializarea transferului apărătorului central Oleksandr Romanchuk.

Cel poreclit „Sorinaccio” a expus și obiectivele ambițioase ale oltenilor în noul sezon: „Obiectivul este să încheiem în primele 3, să câștigăm campionatul, dacă se poate, și să jucăm în cupele europene. Vrem și Cupa României. Ultimele sezoane nu au fost la nivelul așteptărilor. Sunt bani mulți investiți în fotbalul românesc – aproximativ 4 milioane de euro. Este un efort considerabil al acționarilor”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare