Raul Stanciu, jucătorul ofensiv în vârstă de doar 18 ani, în care directorul sportiv de la Rapid, Mauro Pederzoli, are mare încredere, a oferit un interviu amplu.
Transferul tânărului a fost oficializat miercuri, 23 iulie. Stanciu evoluează în principiu pe postul de extremă stânga, dar poate juca și în cealaltă bandă. De asemenea, Gâlcă l-ar putea folosi și ca atacant central.
Raul Stanciu, extrema de la Rapid căreia Mauro Pederzoli i-a prevestit un viitor strălucit, după sosirea în Giulești: „Sunt muncitor, sufletist și modest”
Raul Stanciu, care poate deveni noua „perlă” a Rapidului, prezintă un talent incontestabil. Iată ce a spus italianul Mauro Pederzoli despre el: „Raul este un jucător tânăr, cu un potențial foarte interesant și cu un parcurs remarcabil pentru vârsta lui. Ne bucurăm că a ales Rapid pentru următorul pas în dezvoltarea sa. Credem în talentul lui și suntem convinși că poate deveni un jucător important pentru club în anii următori”.
Printre altele, Stanciu, sosit la București de la juniorii lui Lecce, s-a arătat șocat de atmosfera creată pe stadion de suporterii lui Rapid.
Totodată, el a explicat că este muncitor, sufletist și destul de modest și a precizat care sunt cele mai mari plusuri ale sale. E vorba despre forță, viteză și ambiție.
Un alt aspect interesant? Raul Stanciu le-a cerut fanilor din Giulești să aibă răbdare cu el. Dacă lucrurile vor funcționa normal, aripa e convinsă că totul va fi bine și că se va impune în echipa de start la un moment dat.
Raul Stanciu: „Este o mândrie mare că am ajuns aici”
„Mă simt foarte bine, emoționat sincer, este o mândrie foarte mare că am ajuns aici. Nu vreau să mă opresc, vreau să demonstrez că pot tot mai bine cu timpul. M-am bucurat, nu a trebuit să mă gândesc foarte mult și am ales imediat să vin aici.
Mă cunosc cu Rareș (n.r. Pop) de când eram la juniori la Atletico (n.r. Arad) și după și la echipa mare (n.r. UTA). Și cu Cătălin (n.r. Vulturar) și Micovschi, eram la UTA la echipa mare toți trei.
La UTA am debutat foarte rapid. A fost greu, din păcate nu am reușit să mă exprim foarte mult și foarte bine acolo, dar după am plecat în Italia și cred că m-a maturizat foarte mult perioada asta și am învățat foarte multe.
Cucerit de fanii Rapidului: „Mi se pare wow”
Am rămas șocat sincer când am venit aici prima dată. Vorbeam cu cineva în stânga mea și pur și simplu nu ne înțelegeam, nu ne auzeam și era lângă mine. Abia aștept, ce pot să spun? Mi se pare wow și abia aștept să simt și eu cum e să fii în teren, că nu am fost.
Ca fotbalist, sunt muncitor, sufletist și modest. (n.r. Despre calitățile sale) Forța, viteza și ambiția. Tot timpul, de mic, am fost și voi fi cu Ronaldo, mă ajută foarte mult și încerc să-l iau ca exemplu cât pot de mult.
Sunt familist, cu prietenii, familia tot timpul și atât. Îmi place foarte mult să mă antrenez. Și în afara terenului tot cu antrenamente și preocuparea pentru fotbal, nimic special.
Mă văd aici jucând titular, dacă nu curând, sper într-un an, doi, îmi doresc foarte mult să joc, să mă impun, știu că pot. Sper să joc și să o fac bine.
(n.r. Mesaj pentru suporterii Rapidului) Este o mândrie foarte mare pentru mine și sunt nerăbdător să simt cum e să joci. Să aibă răbdare, am foarte mare încredere în mine și cred că o să fie totul bine. Hai, Rapid!”, a comunicat Raul Stanciu pentru Rapid TV, potrivit fanatik.ro.