Notele după meciul Hoffenheim – FCSB. Cine a fost cel mai bun fotbalist al campioanei României

FCSB a remizat în Germania, scor 0-0, în etapa cu numărul 6 din Europa League.

Ca urmare a acestui rezultat, FCSB s-a calificat în play-off-ul Europa League și are 11 puncte acumulate, fiind pe locul 10. Qarabag și Manchester United sunt ultimele două adversare ale campioanei României în această fază a competiției.

Mihai Popescu, cel mai bun fotbalist al FCSB-ului

FCSB și-a demonstrat încă o dată forma bună din cupele europene și au obținut un rezultat mare în Germania. Potrivit SofaScore, Mihai Popescu a fost cel mai bun jucător al roș-albaștrilor și a primit nota 8.1 din partea publicației de specialitate.

La polul opus s-au aflat Daniel Popa și Baba Alhassan, cei mai slab notați, cu 6.4. Mai jos puteți vedea toate calificativele obținute de fotbaliștii FCSB-ului.

  • Târnovanu – 7.4
  • Crețu – 7.2
  • M. Popescu – 8.1
  • Dawa – 7
  • Radunovic 7.3
  • Chiricheș – 7.2
  • Șut – 6.6
  • Miculescu – 6,7
  • Olaru – 6.5
  • Tănase – 6.5
  • Popa – 6.4
  • Alhassan – 6.4

Detaliul care l-a fascinat pe Darius Olaru după Hoffenheim – FCSB

Darius Olaru a avut un discurs de lider după meciul cu Hoffenheim și a menționat detaliul care l-a fascinat în Germania.

Liderul celor de la FCSB a vorbit despre atmosfera extraordinară creată de fanii români în Germania, detaliu care l-a uluit pe fotbalistul campionilor. Pe această cale, Darius Olaru a ținut să le mulțumească tuturor fanilor prezenți la meci.

„Mă bucur că ne-am calificat. Dacă voi știți mai bine, eu sincer mă gândeam la victorie pentru a fi sigur că vom fi calificați. Am încercat, ne-am bătut, am arătat că ne putem ridica la nivelul lor și mă bucur că nu am pierdut. Se mai întâmplă să ratezi uneori.

Am analizat echipa de la Hoffenheim, știam că fac un pressing foarte bun. Am încercat să jucăm în spatele lor, pe mingea a doua, să recuperăm mingi sus pentru a avea situații mai bune, dar acesta a fost jocul. Mă bucur că am scos un egal.

Nu am fost neapărat vârf, am stat mai mult între linii, să primesc mingi. Așa m-au pus antrenorii să joc și am încercat să-mi fac treaba cât de bine pot. M-am simțit ca acum 5-6 luni când am venit aici cu naționala, un sentiment foarte bun. M-am simțit ca acasă și mă bucur că au venit în număr atât de mare și îi așteptăm și la următoarele deplasări. Vreau să le mulțumesc în numele tuturor colegilor.

Cheia astăzi a fost grupul, am dat totul pentru a da un rezultat bun. Mai avem încă 3 meciuri în 10 zile, dar suntem pregătiți. Din vară jucăm așa și vrem să încheiem anul bine”, a declarat Darius Olaru după Hoffenheim – FCSB.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare