Nicolae Stanciu a făcut show în faţa lui Karim Benzema, la arabi. Prestaţia căpitanului naţionalei e o veste fantastică pentru Mircea Lucescu

Damac, echipa din Arabia Saudită la joacă Nicolae Stanciu şi Florin Niță, a învins formaţia Al-Ittihad, la care evoluează Karim Benzema, cu scorul de 2-1, în etapa a 17-a.

Cei doi internaţionali români au fost integralişti.

Nicolae Stanciu – nota 7,7 după două assist-uri

N’Koudou a deschis scorul, din pasa lui Nicolae Stanciu, în minutul 17, în timp ce Benzema a egalat pentru oaspeți, în minutul 45+4. Golul victoriei a fost marcat în prelungirile meciului de același N’Koudou, tot din pasa decisivă a lui Stanciu.

În urma evoluției sale din acest meci, Stanciu a fost notat cu 7.7, de aplicația Sofascore, conform Digisport.

Florin Niță a primit nota 7,5.

Stanciu, viitor incert

În prezent, mijlocașul evoluează pentru Damac și a intrat în ultimele 6 luni de contract cu gruparea din Arabia Saudită.

„Nu vrea să comenteze, toată lumea îl sună și pe el direct. E așa o chestie tacită. Este la echipă, vrea să stea liniștit, este mai bine așa. Mi-a și zis: ‘Ana, sunt sub contract acum, mai am timp, e totul ok’. (n.r. dacă a primit semnale pentru un transfer) Da, dar nici eu nu am cum să declarat nimic. Dacă el m-a rugat, vă dați seama, eu sunt de partea jucătorilor”, a spus Anamaria Prodan.

În trecut, Nicolae Stanciu spunea că există două echipe la care s-ar întoarce fără să se gândească prea mult: Slavia Praga și FCSB.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare