Neymar și-a făcut de cap, deși îi era interzis, dar antrenorul lui PSG nu-l va pedepsi

20
0
Share:

Thomas Tuchel, antrenorul formației franceze Paris Saint-Germain, spune că nu a fost de acord cu petrecerea organizată de Neymar pentru aniversarea sa, însă nu îl va exclude din lot pentru acest motiv. Totuși, brazilianul va absenta la meciul cu Nantes, de marți, din cauza unei accidentări.

Neymar, care va împlini 28 de ani pe 5 februarie, a organizat o petrecere aniversară duminică, la care au participat și câțiva colegi, într-un club de noapte din Paris, la o zi după meciul în care a jucat contra lui Montpellier, scor 5-0. Tuchel spune că nu în acest mod ar fi trebuit brazilianul să pregătească meciul cu Nantes, programat marți seara.

“Este cel mai bun mod de a pregăti un meci? Nu, clar nu. Este cel mai rău lucru din lume? Nu. Îmi protejez mereu jucătorii și chiar iubesc această echipă. Legat de acea petrecere, pot accepta că este puțin dificil să îi protejez, dar nu putem privi totul în alb și negru. E păcat că le dăm oamenilor ocazia de a vorbi rău de noi. Trebuie să ne adaptăm situației, însă nu voi lăsa un jucător pe bancă sau în afara lotului pentru că a ieșit și a petrecut”, a declarat Tuchel, luni, citat de BBC.

Totuși, Neymar va rata meciul cu Nantes, de marți, contând pentru runda cu numărul 23 din Ligue 1. Clubul Paris Saint-Germain a confirmat, luni, că brazilianul a suferit o accidentarea în zona coastelor, la meciul cu Montpellier, de sâmbătă.

Sursa: Stiripesurse.ro

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER