Aflat din ianuarie 2022 pe banca României, Edi Iordănescu a ajuns la final de contract cu FRF și ar fi decis să nu mai continue colaborarea.
Edi Iordănescu nu mai continuă la naționala României
În ciuda rezultatelor obținute în preliminarii și la EURO 2024, Edi Iordănescu ar fi decis să nu mai continue pe banca României. AS.ro anunță că selecționerul și-a anunțat staff-ul încă din Germania că va pleca și nu are de gând să accepte o propunere de prelungire din partea FRF.
Principalul motiv care l-a făcut pe Edi Iordănescu să renunțe este legat de familia sa, pe care simte că a neglijat-o în ultima perioadă. Selecționerul a fost mai tot timpul plecat să urmărească jucătorii și să discute cu aceștia, însă acum este gata să se dedice apropiaților, cel puțin în următoarele luni.
Tocmai din această cauză, Edi Iordănescu a refuzat și ofertele venite din partea unor echipe de club, astfel că va lua o pauză.
Variantele FRF-ului
În tot acest peisaj incert, FRF a început să se miște în culise, spun surse federale. Iar prima variantă luată în calcul de Burleanu pentru eventuala înlocuire a lui Iordănescu jr. ar fi Cristi Chivu!
Fostul căpitan al naționalei e liber de contract după ce s-a despărțit de Inter, unde a lucrat vreme de 6 ani la grupele U14-U19. A obținut și titlul cu trupa Primavera în 2022.
Chivu a fost prezent la nunta lui Ianis Hagi, iar în aceste zile se află la București, ușor accesibil pentru FRF, care insistase să-l numească la U21 înainte de instalarea lui Pancu. S-a lovit atunci de un refuz, dar acum, cu potențiala ofertă pentru echipa mare, datele problemei s-ar putea schimba radical, deși Cristi n-a lucrat deloc până acum la seniori.
Iar o altă soluție realistă discutată deja la Casa Fotbalului e Neluțu Sabău, antrenorul la zi al Universității Cluj. Felul în care a renăscut trupa studenților a demonstrat că Moțul are în continuare anvergura unui tehnician serios, iar experiența și numele său sunt argumente în favoarea trecerii lui pe lista scurtă pentru succesiunea lui Iordănescu jr.