Ajuns la 33 de ani, Denis Alibec este liber de contract în momentul de față și se află în căutarea unui club care să-i satisfacă pretențiile financiare.
Gică Hagi încearcă să-l readucă pe Denis Alibec
Au apărut informații despre anumite oferte din zona Golfului sau Turcia, însă Denis Alibec nu a mai semnat în cele din urmă. A existat tot timpul și varianta Farul, în cazul în care atacantul rămâne fără opțiuni, însă salariul oferit de Gică Hagi nu se poate compara cu cel primit în străinătate.
După meciul cu Poli Iași, Gică Hagi a recunoscut că încearcă să-l repatrieze pe Denis Alibec, chiar dacă este conștient că va trebui să facă un efort financiar pentru asta.
„Rivaldinho și Iancu sunt doi jucători care și-au dorit să vină la Farul, sunt foarte serioși cu mine și dau tot ce au ei mai bun. D-asta să nu aibă niciun dubiu suporterii. Ei dau tot ce au mai bun, atât cât au și cât pot să facă.
Chiar dacă lucrurile au mers bine, o să încercăm să-l aducem pe Alibec, să semneze pentru Farul, chiar dacă trebuie să bag mâna adânc în buzunar, să găsesc soluție”, a spus Gică Hagi.
Denis Alibec a refuzat categoric un transfer la FCSB
Alibec a primit oferta de se întoarce la FCSB, dar mama acestuia a oferit și motivul pentru care atacantul român nu mai acceptă să joace la campioana României. Emilia Stroe a declarat că fiul ei nu a dorit să revină la FCSB din cauza tratamentului neprofesionist din partea patronului echipei.
După declarațiile făcute de mama fotbalistului, Gigi Becali a venit cu răspunsul pentru cei doi și a negat aceste afirmații. În plus, patronul roș-albaștrilor a subliniat că nu consideră că este normal ca un fotbalist să fie influențat de părinți în cariera lui.
„Eu nu puteam să spun că se alinta pentru că își revenea după semipareza lui. Eu poate că am zis că se alinta, dar nu legat de semipareză. Eu am zis că se alinta la altceva. Acum spun și eu un lucru. E foarte bine că ascultă de părinți și de mama.
La 35 de ani, tată… Să îți zică mama ta unde să mergi să joci fotbal… Eu ascult sfaturile mamei, dar dacă îmi zice să nu vând un fotbalist pe 5 milioane, eu îl vând. El mi-a spus: ‘I-am promis regelui’. El a fost în cantonament acolo. Nu e problemă. El are posibilitatea să joace în Liga Campionilor. Asta e. Să fie sănătos și el, și mama lui.” a explicat Gigi Becali la Digi Sport.