Damac are în continuare o situație agitată.
Sergej Jakirović a refuzat-o până la urmă pe Damac
După ce Cosmin Contra și-a încheiat conturile cu Damac, oficialii clubului au căutat o variantă de înlocuire. S-a zvonit că Marius Șumudică ar fi alesul, iar tehnicianul Rapidului ar fi fost ademenit cu un salariu uriaș, de 1.2 milioane de euro anual.
Ulterior, Damac a început discuțiile cu Sergej Jakirović, fostul antrenor al celor de la Dinamo Zagreb. Cele două părți ajunseseră la un acord, însă actele nu au mai fost semnate în cele din urmă.
Concret, Jakirović, despre care croații spun că ar fi încasat cel mai mare salariu din carieră la Damac, a decis să nu mai semneze, asta după ce oficialii clubului unde sunt legitimați Stanciu și Niță ar fi schimbat de mai multe ori termenii angajamentului. Tehnicianul a fost deranjat de neseriozitatea șeicilor și a preferat să pună stop discuțiilor.
Marius Șumudică a spus totul despre oferta de la Damac
În ultimele zile, numele lui Marius Șumudică a fost vehiculat pentru postul de antrenor la Damac, formație pregătită până de curând de Cosmin Contra. Chiar dacă oferta era una generoasă, cu un salariu de 1.2 milioane de euro anual, tehnicianul Rapidului nu va mai ajunge în Arabia Saudită.
Șumudică a dezvăluit că decizia sa a fost de a rămâne la Rapid, mai ales că le-a promit oficialilor din Giulești că va continua cel puțin până la finalul sezonului.
„A căzut oferta de la Damac. Am căzut de acord că nu pot să accept aşa ceva în sensul în care mi-am dat cuvântul aici. M-am luptat foarte mult să ajung la Rapid. Oferta a venit înainte cu două zile de meciul cu Buzău, cam când a plecat Contra.
Şi-au dorit un antrenor care cunoştea liga şi care a fost acolo. Am înţeles că au luat mai multe referinţe, chiar şi de la jucătorii români care sunt acolo, Niţă care a lucrat cu mine la Gaziantep şi Stanciu cu care am o relaţie deosebită.
Translatorul de acolo este jumătate român şi am avut o discuţie cu dânşii pe Zoom. Erau nişte condiţii greu de refuzat. Am gândit doar cu sufletul. Erau foarte mulţi bani. Erau bani pe care îi câştig în România în 10 ani”, a declarat Marius Şumudică, potrivit Fanatik.