Neașteptat! Dorit de Genoa, Ionuț Radu poate pleca din Italia. Transferul se poate face în următoarele zile

Ionuț Radu (27 de ani) își va decide viitorul în următoarele zile, iar portarul român poate pleca din campionatul Italiei.

Ionuț Radu poate ajunge în Arabia Saudită

În iarnă, Ionuț Radu a fost dorit de Al-Shabab, însă a continuat în cele din urmă la Bournemouth. Acum, portarul român poate reveni în atenția cluburilor din zona Golfului, asta după ce a fost propus mai multor formații de către un cunoscut impresar cu legături în fotbalul din Arabia Saudită.

Potrivit italienilor, Inter este gata să primească oferte din Arabia Saudită pentru Ionuț Radu, Marko Arnautović și Joaquín Correa, cei trei fotbaliști care nu mai intră în planurile clubului din noul sezon. Clubul italian caută doar propuneri serioase în următoarele zile, iar impresarul desemnat să le găsească echipe celor menționați mai sus va căuta cluburi din zona Golfului interesate de aceștia.

Tot în Arabia Saudită poate ajunge în această vară și Florin Niță, titularul României de la EURO 2024. Este dorit de Al-Okhdood și Al-Kholood.

Genoa vrea să-l transfere pe Ionuț Radu

Din această vară, Ionuț Radu va reveni la Inter, însă campioana Italiei vrea să renunțe la portarul român. Potrivit Calciomercato, goalkeeper-ul este dorit de Genoa, iar clubul de care aparține și George Pușcaș este gata să înceapă negocierile pentru transfer.

Singurul impediment în momentul de față este reprezentat de salariul lui Ionuț Radu, care ar încasa la Inter un milion de euro pe sezon. În cazul în care mutarea se va realiza, portarul român va îmbrăca pentru a doua oară tricoul celor de la Genoa, formație pentru care a mai evoluat sub formă de împrumut în perioada 2018 – 2020.

Trecut pe la FCSB și Dinamo, Ionuț Radu a ajuns în Italia în anul 2013, la Pergolettese Youth. Ulterior, portarul a fost transferat de Inter Milano și a fost împrumutat de-a lungul anilor la formații precum Avellino, Genoa, Parma, Cremonese, Auxerre sau Bournemouth.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare