Dumitru Dragomir crede că România se va bate cu San Marino pentru locul 3 în grupă, după rușinea suferită cu Bosnia, scor 0-1.
Dumitru Dragomir, verdict dur după eșecul cu Bosnia: „Ne batem cu Bosnia pentru locul 3!”
Fostul șef de la LPF a văzut meciul României cu Bosnia și a rămas cu o impresie foarte proastă. Dumitru Dragomir e de părere că acum elevii lui Mircea Lucescu nu pot emite pretenții la primul loc.
„Noi ne batem cu San Marino pentru locul 3. Așa e la fotbal. Prinzi o zi proastă și nu-ți iese nimic. Drăguș a fost bun, chiar dacă a ratat. S-a zbătut, cel puțin. Alții aveau numai viteza a doua. E jucător bun. Sunt 2-3 buni acolo.
Rațiu a jucat fără ajutor acolo. Mijlocașul de pe partea lui trebuia să strângă. Eu văd altfel fotbalul. Nu poți să joci dacă nu ai suport. Te fac ăia varză. Dennis Man nu face faza de apărare, nici în Italia și nici la națională. Cu Pițurcă antrenor, nu cred că ar fi jucat.
Fotbalul a crescut nemaipomenit, cel puțin pe partea de pregătire fizică. Pe tehnic, mai puțin. Aș vrea să fiu bun la inimă și să laud pe cineva. Vreau să laud și să aplaud publicul că a fost la meci. Și pe Piedone că a fost. Dacă făcea control, trebuia să oprească meciul. Ce WC-uri murdare, pahare nespălate… Pe onoarea mea, dacă nu!
Sunt desumflat, pentru că și eu sunt iubitor de țară. Se vorbește de România. Suntem slabi în toate. Nu ne mai ridicăm în nimic. Poate în hoție, că suntem hoți mai buni ca albanezii în străinătate. Nu ne mai evidențiem cu nimic. Nu sunt condiții”, a spus Mitică Dragomir după meciul cu Bosnia, potrivit Fanatik.
Gigi Becali a găsit țapul ispășitor pentru rușinea cu Bosnia. Patronul FCSB a șters pe jos cu fotbalistul care i-a adus o adevărată avere
Gigi Becali a criticat în termeni duri un titular al naționalei, imediat după rușinea suferită de România, scor 0-1, cu Bosnia, în preliminariile pentru Mondial.
Patronul de la FCSB a încasat o adevărate avere în momentul transferului lui Dennis Man la Parma. Gigi Becali a primit aproximativ 11 milioane de euro, însă acum îl critică pe starul naționalei.
În opinia finanțatorului de la FCSB, Dennis Man este mult prea egoist și joacă doar pentru el, motiv pentru care la FCSB ar fi fost trecut pe banca de rezerve.
„Man este cel mai bun caracter și este un jucător foarte valoros, dar trebuie vorbit cu el: băi, Denis… joacă, băi, colectiv. Joci numai pentru tine.
Ai ajuns vedetă, bravo, ești mare, ne convine că ești mare. Ai ajuns fotbalist bun, și eu mă mândresc cu Man, dar dă, mă, drumul la minge.
Iei mingea, dar nu așa, s-o ții până o pierzi. La mine, trecea pe bancă. Vai de capul lui! Dacă era la mine, juca de frică. Numai când avea mingea la picior îi era frică: «Aoleu, se uită nea Gigi la mine»”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.