Mihai Leu s-a stins din viață la 56 de ani, după o luptă de peste 10 ani cu cancerul.
Dan Negru, prompt după moartea lui Mihai Leu
Recunoscut ca fiind un personaj de divertisment, Dan Negru a avut legătură cu majoritatea dintre oamenii importanți din România. Unul dintre cei aceștia este Mihai Leu, iar jurnalistul a povestit o întâmplare amuzantă cu fostul mare sportiv, petrecută în Franța.
„Mihai, ții minte când am filmat o vară întreagă la Saint-Tropez, emisiunea aia la care se uitau trei milioane de români la fiecare ediție? Așa era televiziunea atunci. Așa erați voi, legendele sportului, pe atunci.
Într-o zi am întâlnit în Place des Lices o gașcă de francezi bogați care jucau miuța pe pariu. Și tu ai propus să ne facem și noi o echipă și să-i provocăm. Tu și Florin Răducioiu erați atacanți, eu eram mijlocaș împreună cu Nelu Crăciunescu și portar era Helmuth Duckadam. Ce i-am mai bătut! Le-am luat și banii atunci..
Și apoi tot nu ne-ai convins să le dăm banii înapoi francezilor ălora. Ce ne-am mai distrat! Să-l saluți pe Helmuth. Mi-e dor și de el, așa cum o să-mi fie și de tine, Mihai.
E bună moartea când nu-ți pare rău că ai trăit. Mulțumesc, Mihai Leu!„, a scris Dan Negru, pe Facebook.
Nicușor Dan, despre Mihai Leu: „O adevărată legendă”
Vestea morții lui Mihai Leu a venit ca o lovitură pentru apropiații, dar și fanii fostului mare sportiv. Nicușor Dan nu a rămas indiferent și a postat un mesaj în memoria fostului campion la box și raliu.
“Am aflat cu profundă tristețe vestea dispariției lui Mihai Leu. România pierde nu doar un campion excepțional, cu un palmares impresionant în sport, ci și un om integru, care a inspirat prin curaj, pasiune și bun-simț.
Prezența lui publică a fost mereu sinonimă cu verticalitatea și respectul față de valori autentice. Va rămâne în memoria noastră ca o adevărată legendă și un reper pentru ce înseamnă demnitatea în sport și în viață.
Transmit sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați”, a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.
Totul a început în anul 2014, atunci când Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon. De atunci, fostul mare sportiv român a avut parte de momente grele și a fost internat în mai multe rânduri în spital.
Mihai Leu a devenit cunoscut după ce a fost campion mondial WBO la categoria semimijlocie în anul 1997. S-a retras din box în urma unei accidentări, fiind neînvins în carieră. După ce a renunțat sportul de contact, acesta a început ca pilot de raliu, unde a devenit campion național în 2003.