Rapid și FCSB urmează să se dueleze mâine seară, de la ora 21:00, în etapa cu numărul 6 din play-off-ul Superligii.
MM Stoica, dezgustat de declarațiile lui Marius Șumudică
La scurt timp după conferința lui Marius Șumudică, MM Stoica a fost întrebat dacă l-a urmărit pe antrenorul Rapidului. În replică, oficialul FCSB-ului l-a luat peste picior pe rivalul din Giulești, căruia nu a vrut să-i pomenească nici măcar numele.
Totodată, MM Stoica a catalogat conferința lui Marius Șumudică ca fiind un spectacol de comedie.
„Să comentez ce spune ăsta? Ar fi ultima! Mie nu îmi place stand-up-ul. Nu pot să mă sucesc la 60 de ani, n-am ce să fac. Mă mai uit din când în când pe la Chris Rock, pe la Seinfeld, dar nici ăia nu mă dau peste cap. Nu sunt fan stand-up”, a spus MM Stoica, potrivit Prima Sport.
Marius Șumudică a provocat hohote de râs la conferință
La doar 3 zile după scandalul de la Sibiu, Marius Șumudică a apărut în fața jurnaliștilor mult mai bine dispus. Printre altele, antrenorul Rapidului s-a declarat unul dintre cei mai buni tehnicieni din România.
Marius Șumudică a dezvăluit că a primit mesaje de încurajare de la Dan Petrescu și Mirel Rădoi, iar asta l-a făcut să se gândească mai bine la ceea ce are de făcut de acum înainte.
„Până acum am fost modest, dar aveți în față unul dintre cei mai buni antrenori români. Vorbesc la persoana a treia, cum nu le place unora: Șumudică este unul dintre cei mai buni antrenori!
Și asta m-au făcut să cred mesajele pe care le-am primit de la ceilalți antrenori. Dan Petrescu, Mirel Rădoi mi-au scris că sunt unul dintre cei mai buni antrenori din România. «Noi te respectăm și nu este normal ceea ce ți se întâmplă». Eu le mulțumesc pe această cale. Dan Petrescu a venit după mine la CFR și nu aveam o relație extraordinară. Îi mulțumesc și lui Mirel Rădoi.
Asta m-a făcut să mă schimb și să mă simt mândru. Încă sunt tânăr pentru meseria de antrenor, cred că pot să o fac cu brio. Mâine sunt pregătit de război!
Am ajuns în semifinalele Cupei, am fost la 30 de secunde iar… Parcă e un blestem pentru noi cu Hermannstadt. Era o presiune și pe jucători la momentul respectiv, ne doream foarte mult să ajungem în finală, n-am reușit. Eram aproape de prelungiri, nu știi ce se întâmplă acolo, a spus Șumudică.