MM Stoica a fost întrebat despre revelația acestui sezon de Superligă, iar oficialul de la FCSB a numit un fotbalist de la Dinamo.
MM Stoica, cuvinte de laudă pentru rivalul de la Dinamo: „Nu e deloc o surpriză că joacă bine!”
Concret, MM Stoica l-a numit pe Cătălin Cîrjan drept „revelația” sezonului regulat în Superligă, având în vedere evoluțiile excelente ale puștiului dinamovist.
Mai mult decât atât, MM Stoica nu s-a oprit aici și l-a lăudat și pe Alexandru Roșca, un alt tânăr de mare perspectivă de la rivala FCSB-ului.
„L-aș alege pe Cîrjan, care anul trecut la Rapid pierduse echipa, iar acum are 7 goluri marcate și este unul dintre protagoniștii actualei ediții de campionat.
Cîrjan e la balotaj cu portarul Roșca, de la Dinamo. Mi s-a părut ceva ieșit din comun. Pe Cîrjan îl știam, se antrenase cu Odegaard, nu e o surpriză că joacă bine anul ăsta, ci că nu și-a găsit locul la Rapid, dar Roșca e o surpriză colosală pentru că nu îl știam.
Un portar tânăr, care are calitate. A făcut o singură greșeală într-un meci. În rest, a avut niște parade…”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
Gigi Becali se schimbă după cum bate vântul! Decizie crucială înainte de returul cu Lyon: „Au înnebunit ăștia ai mei!”
Gigi Becali a anunțat că a luat o decizie foarte importantă înainte de meciul retur dintre Lyon și FCSB, din UEFA Europa League.
Deși anunțase cu o săptămână în urmă că va băga doar rezervele în meciul retur cu Lyon, Gigi Becali a schimbat acum planul. După ce a fost informat că jucătorii vor să insiste pentru calificare, finanțatorul a căzut de acord să bage titularii, cel puțin o repriză, în meciul din Franța.
„Ah, o să vezi. O să joace… Ei (n.r. – jucătorii) spun că vor să joace, pentru că s-au învățat din trei în trei zile și nu pot, la săptămână nu mai pot să joace. Ăștia ai mei au înnebunit. Nu mai vor la săptămână.
Și au zis: ‘Domne, trebuie să jucăm neapărat măcar o repriză. Că nu mai putem să stăm pe teren cu Rapidul după aceea’. ‘Bine, mă, să vă bag câte o repriză, să jucați, să vă antrenați’.
O să fie schimbări multe cu Lyon, dar vor juca câte o repriză. Toți jucătorii se vor antrena câte o repriză. Tănase nu face deplasarea, că el este un fel de joker și stă acasă. Joacă toată lumea! În atac, o să jucăm cu Băluță”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.