MM Stoica a luat microfonul și a anunțat că Gigi Becali i-a decis soarta unui titular de la FCSB! Ce se întâmplă din această vară

Printre momentele de euforie de pe Arena Națională, MM Stoica a ținut să facă un anunț important, chiar în fața celor 54.000 de spectatori.

Valentin Crețu continuă la FCSB

Aflat la final de contract cu FCSB, Valentin Crețu va continua alături de campioana României și din sezonul viitor. Ajuns la 35 de ani, fundașul dreapta s-a dovedit a fi unul dintre cei mai importanți fotbaliști, dar și un om de vestiar, lucruri care l-au convins pe Gigi Becali să-i ofere un nou angajament.

Chiar dacă a fost criticat în trecut de către afacerist, Crețu va rămâne și din sezonul următor. Anunțul i-a aparținut lui MM Stoica, iar oficialul FCSB-ului a transmis direct la microfon acest lucru, în fața unui stadion arhiplin.

Cine își prelungește contractul din vară? Valentin Crețu!” a spus MM Stoica, în momentul în care l-a invitat pe fundașul dreapta să intre pe teren la ceremonie.

Valentin Crețu a sosit la FCSB în 2019, de la Gaz Metan Mediaș. În acest sezon, fotbalistul a fost titulatizat în majoritatea partidelor, asta după ce Alexandru Pantea s-a accidentat grav, iar Nana Antwi nu a părut pregătit pentru a fi aruncat în luptă din primele minute.

Mihai Stoica s-a dezlănțuit după duelul dintre FCSB și CFR Cluj!

Eșecul contra CFR-ului a fost unul „dulce”, întrucât roș-albaștrii au primit trofeul de campioni. Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a explicat pe gazonul Arenei Naționale, în fața a zeci de mii de suporteri, care a fost momentul cheie al acestui sezon.

Ulterior, „Meme” le-a dedicat succesul din actuala stagiunie fanilor, repetând în nenumărate rânduri faptul că jucătorii lui Charalambous au cucerit titlul pentru ei.

„Acest campionat s-a câștigat după meciul cu Rapid ( n.r. – 0-4, în ultima etapă a sezonului regulat), când am fost dezmembrați, iar după meci, în loc ca acești suporteri fenomenali să își certe favoriții, i-au încurajat, au demonstrat că sunt alături de ei, iar titlul este al vostru! Al vostru! Repet, ca să înțelegeți: titlul este al vostru!”, a transmis Mihai Stoica.

Citește și: FOTO | Mihai Stoica, ironie devastatoare la adresa lui Dinamo! Ce fotografie a postat oficalul roș-albaștrilor în mediul online, înainte de duelul stelar dintre FCSB și CFR Cluj

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare