MM Stoica a decis să plece în vacanță în Anglia, însă oficialul FCSB-ului tot nu poate sta departe de fotbal.
MM Stoica, mesaj pentru Elias Charalambous
După ce a văzut din tribune meciul Arsenal – Ipswich, MM Stoica a fost prezent și la partida Tottenham – Wolves. Oficialul FCSB-ului a avut ocazia să-l urmărească pe viu pe Radu Drăgușin, cel care a fost titularizat chiar dacă a acuzat anumite probleme medicale la gleznă.
Un alt detaliu a captat însă toată atenția. MM Stoica s-a fotografiat alături de un steag al Ciprului și s-a gândit imediat la Elias Charalambous. Imaginea a fost postată pe rețelele sociale cu mesajul: „Ești peste tot (n.r. Charalambous)”.

Mădălina Ghenea nu știa despre existența lui Radu Drăgușin
Românca are 37 de ani și a fost pentru o perioadă de timp model în Italia. Mădălina Ghenea este născută în Slatina și a intrat în lumea modei încă de la vârsta de 15 ani, iar mai apoi a avut prezentări în toată Europa.
De-a lungul timpului, Mădălina Ghenea a avut relații cu mai multe personalități, printre care și sportivi. Românca s-a iubit cu jucătorul de tenis Grigor Dimitrov, dar și cu fostul fotbalist Marco Boriello.
Recent, Mădălina Ghencea a fost întrebată de un urmăritor ce părere are despre transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham. În mod surprinzător, românca nu știa despre existența fotbalistului și a fost nevoie să dea o căutare pe Google pentru a afla.
”A trebuit să-l caut pe Google! Nu știam cine este. Nu mă pricep. Oricine face România mândră are nevoie de sprijinul nostru!”, a scris Mădălina Ghenea, pe Instagram.











